Pe măsură ce se apropie scadența mandatului prezidențial, Traian Băsescu devine din ce în ce mai incisiv, exersându-și legendara demagogie, cea care l-a propulsat cândva, în prim planul vieții politice.
Defapt, omul acesta nu a luat niciodată în serios amănuntul că este – sau ar trebui să fie – primul om în stat. Discursurile sale, percutante, e drept, au fost mai mereu fruste și bolovănoase iar atunci când a fost vorba să-și desființeze adversarii, nu prea și-a ales armele.
După un deceniu de domnie, vicleanul cotrocean marinar pleacă de la Președinție cu prea puține realizări.
Dacă ne uităm la România anului 2004, puținele transformări de structură au fost în general negative.
Fire grunjoasă și gâlcevitoare, Băsescu nu a reușit – și nici măcar nu a încercat – să asigure pacea socială sau un minim echilibru național.
Ultima sa ieșire – legată de aplicarea accizei la carburanți – a fost însă halucinantă de-a dreptul: Traian Băsescu, (încă) președintele României, garantul statului de drept, – nu-i așa? – a instigat pur și simplu poporul român să iasă în stradă împotriva aplicării acestei taxe.
Dincolo de gravitatea acestui demers neserios dar cu un enorm potențial exploziv, este limpede demagogia abjectă de care uzează în continuare, șeful statului.
Să ne amintim doar de retorica populistă din toamna anului 2008, atunci când marele prezident trâmbița pe toate drumurile că există fonduri suficiente pentru creșterea cu 50 % a salariilor profesorilor, în vreme ce premierul de atunci, liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recunoștea cu onestitate, că nu există suficiente rezerve financiare pentru această spectaculoasă creștere salarială.
Atunci, liberalii au pierdut alegerile parlamentare, iar gașca lui Traian Băsescu a câștigat. Se vede treba că au existat suficient de mulți naivi care au crezut în panglicăraia băsistă, cu salariile ălea uriașe.
Ce a urmat? PDL a ajuns la guvernare, președintele se lăfăia deja cu toate tentaculele în cele două palate, Cotroceni și Victoria, iar profesorii și-au luat și ei dușul rrece, tocmai când primăvara lui 2010 devenea din ce în ce mai călduroasă.
Sadicul nostru șef de stat a ieșit pe posturile de telviziune ca să anunțe triumfător, cu un rânjet plin de satisfacție, că vor fi tăiate salariile bugetarilor cu 25 %, iar pensiile cu 15 %, vezi Doamne, ca efect al recesiunii economice.
Iată cam cum s-a tradus în fapte generozitatea electorală! Acest episod este cât se poate de sugestiv în ceea ce privește crediblitatea lui Băsescu.
Dar se pare că omul acesta mizează pe ținerea de minte scurtă a românului și iese iarăși la interval, exact cu aceleași gogorițe, afirmând, precum în toamna lui 2008, că există destule resurse financiare pentru a acoperi golul bugetar care s-ar face dacă s-ar renunța la creșterea accizei la carburanți.
Ceea ce este însă bizar, nu-i lipsa de memorie a poporului, ci absența unei reacții clare a guvernanților, care nu repun pe tapet exemplul de mai sus, pentru a arăta cine este defapt, Traian Băsescu.
Adevărul este că lui Băsescu i-a mers de minune până acum cu minciuna și dezinformarea. El știe prea bine că oricât ar striga apărătorii dreptății, este suficient ca el să urle mai tare și astfel să aibă câștig de cauză.
Trăim într-o țară unde nivelul conștiinței politice și sociale se află de foarte mulți ani, într-un periculos derapaj. Disputa politică, dezbaterea de idei a fost înlocuită de certurile mahalagiilor care au avut bani destui pentru a-și cumpăra o jucărie de fotoliu în Parlament.
Dar tonul acestui nemaivăzut dezmăț lingvistic îl dă cel mai dizgrațios șef de stat pe care l-a avut vreodată România și anume, Traian Băsescu.
Individul acesta a coborât atât de mult ștacheta moralității discursului, încât zona politică a ajuns în zilele noastre un fel de cloacă pestilențială, în care, odată intrat, nu mai ai cum să ieși nepătat de zoaie.
Statutul de politician este asociat din ce în ce mai mult cu cele din zona infracționalității. Nimeni nu-i iubește pe politicieni, iar un maniheism de cea mai primitivă extracție, îi bagă pe toți în aceeași oală.
Normal, pe acest fond, lupul moralist, deghizat în blana oii prezidențiale, vrea să scoată poporul în stradă.
Situația ar putea părea burlescă dacă nu ar fi tragică de-a dreptul.
Dacă acesta este nivelul vieții social – politice din România, atunci putem să spunem că de la Revoluție încoace, țara asta s-a instalat pe un derdeluș, al cărui finiș nu poate fi decât într-o prăpastie…
Felician POP
