Editorial – Dreptatea lui Țepeș

Publicat la data de6 aprilie 2015 » 873 Views» De: JSM - redactia » Editorial, Stiri Satu Mare
 0 stars
Înregistrare to vote!

editorialjsm

A stârnit oarece pasiuni cazul recent relatat de presă despre tratamenteleumilitoare ale unei învățătoare de la o școală din Cluj la adresa unui elev alei de numai șapte ani.

Ca un adevărat inchizitor al epocilor de tristă amintire, cadrul didacticcu pricina s-a dezlănțuit contra prichindelului cu răcnete și diatribe carei-au pus la îndoială capacitățile intelectuale și cognitive, calitateaascendenților, sănătatea mintală și câte și mai câte asemenea. Ca și cum elevuldomniei-sale (sic!) ar fi fost nu un biet învățăcel care se străduia sădeprindă împreună cu colegii ei tainele cititului și socotitului, ci vreuncandidat la niscaiva înalte titluri academice prins în flagrant delict desemidoctism. Așa cum, neîndoielnic, se vor fi găsind cu prisosință în zilelenoastre triste în materie de educație.

Ceea ce făcea întreprinderea învățătoarei și mai penibilă decât era înprincipiu, a fost faptul că părea să-și fi pus literalmente mintea cu copilulcare, oricum, nu avea cum să înțeleagă prea distinsa ei pledoarie și nicicritica ei dizolvantă în privința aptitudinilor de învățare și concentrare aelevului. Pentru simplul motiv că discursul era în egală măsură și inadecvat șiininteligibil raportat la situația dată și la vârsta auditoriului. Spectacolulera cel mult pentru uzul propriu, cel mai probabil fiind o supapă de defulare acine știe ce frustrări, pentru care învățătoarea din poveste nu găsea un publicmai adecvat.

Ca mai vechi militant în acest domeniu, subscriu la criticile bine țintite ocazionatede acest regretabil eveniment, considerând și eu că elevii nu pot fi în nici uncaz poligonul de încercări ori câmp de manifestare a insatisfacțiilorprofesionale sau intime ale practicanților în branșă. Și că în activitatea cucopiii trebuie să dăm dovadă de o infinită grijă și răbdare pentru a nu riscasă rănim iremediabil, poate, sufletele lor încă neblindate împotriva unoragresiuni posibile. Că trebuie să-i iubim înainte de toate, să-i menajăm și săle insuflăm în orice circumstanțe încredere și optimism în privința capacitățiilor de învățare și performanță. Cu metodele de mai sus nu putem decât să”realizăm” exact contrariul.

În pofida adevărurilor de mai sus, nu putem însă să nu observăm însă șinotele false în dezbaterea ocazionată de fapta luată în discuție. Să vedem!

Putem vorbi aici de o evidentă tentația a populismului. Fiind o temă cu succesprezumat de public, toți s-au străduit să-i acorde spații largi, cu excese devehemență mai puțin motivate, care excedau de departe importanța evenimentului.Căci în fond, deși este regretabil ceea ce s-a produs, nu este o tragedie. Așacum a fost, de exemplu, neglijența criminală de la maternitatea din București,care a dus la moartea unui număr de nou-născuți. Învățătoarea n-a bruscat fiziccopilul, așa cum s-a mai întâmplat în domeniu, s-a manifestat doar necontrolatși isteric, precum se întâmplă adesea și în familiile unor prea revoltațipărinți, fără ca nimeni să vadă acest lucru.

Tot isterie cultivată s-a manifestat și din partea unor comentatori și aiunor reprezentanți ai unor organisme anonime de părinți și băgători de seamăcare cereau sus și tare măsuri ”imediate”, adică concedierea pe dată, dacă nucumva și lapidarea respectivei. Așa fără cercetare, fără analiză, fărărespectarea legii care prevede etape și sancțiuni progresive. Iar ministruleducației s-a erijat în postura de campion al ”dreptății”, suspendând prinvoință proprie cadrul didactic respectiv din funcție.

Oare nu trebuia să se aibă în vedere nici un fel de circumstanțe? Dacăînvățătoarea era cumva bolnavă. Nu neapărat psihic, dar eventual resimțindvreun surmenaj, depresie ori alte traume imaginabile. Dar dacă traumele provinde la cvasi-imposibilitatea de a trăi decent din salariile mizere pe carestatul le „asigură” pentru personalul didactic, care simte și el fel de fel deumilințe pe care nimeni nu ostenește să le bage în seamă.

Cel mai simplu este să tai capul vinovatului. Mai ales când acesta esteumil și relativ lipsit de apărare. Căci cui îi pasă de o amărâtă de învățătoare,cu excepția unei scurte perioade când copiii lui sunt la vârsta școlară mică.Publicul e mai sensibil la poveștile cu tentă vânătorească despre cadourile de8 martie și de la serbările de sfârșit de an școlar, decât de adevărateleprobleme ale corpului urgisit al cadrelor didactice.

Așa că, am zice, că vehemența prea mare nu e tocmai bună în asemeneacazuri, mai ales dacă ea nu este precedată de o analiză pe măsură. S-osancționăm pe împricinată, de acord, deoarece sub nici un cuvânt copiii nutrebuie oropsiți, dar să analizăm cu măsură și discernământ, nu luați de valulentuziasmelor populiste de a instaura dreptatea lui Țepeș-Vodă.

Mihail Fodor

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *