Zicerea de mai sus ar vrea să semnifice primatul esențial al ideii de drept,care nu trebuie nicidecum să se împiedice de amănunte și efecte colaterale,atunci când ea intră eventual în coliziune cu unele considerente de ordinsocial sau personal. Justiția nu trebuie să se împiedice de amănunte și trebuieaplicată cu orice preț.
Dezbaterea publică din ultima perioadă se circumscrie acestei teme,evidențiind puncte de vedere adesea contradictorii, dacă nu antagonice. Aceastaîn contextul ravagiilor pe care le face DNA și organismele asociate în lumeapoliticii și a structurilor conexe, pe temeiuri de corupție, conflicte de interese, etc. Dupăritmul în care se produc arestările, inculpările și condamnările, ai zice că înscurt timp nu mai rămâne nici un picior de politician cunoscut pe scenă și vortrebui degrabă organizate concursuri de ocupare a posturilor vacante.
Desigur că situația nu este atât de gravă, în România și aiurea posturilede șefi nu rămân niciodată prea multă vreme neocupate, dar asistăm totuși la unfenomen fără precedent, decât poate ofensiva anti-mafie de odinioară din peninsulaitalică. Dacă nu este un cataclism, atunci cu siguranță este o zguduireprofundă, care cu greu putea fi anticipată cu ceva timp în urmă, când luptaanticorupție băltea în apele căldicele ale complicităților partizane.
În ceea ce ne privește nu putem decât să salutăm această evoluție care esteo etapă decisivă în asanarea societății românești și, în ultimă instanță, unmoment care consfințește, ieșirea țărișoarei noastre din orbita relelormoravuri de sorginte post-sovietică sau, după caz, oriental-balcanică șiancorarea de facto în mentalitatea comunității în care am fost integrați la unmoment dat. Europenizarea înseamnă și seriozitate și mai puțină corupție. Că,deloc, nu se poate nici pe la marile curți.
Întrebarea care se pune astăzi în dezbaterea la care am făcut trimitere maisus este cea a prețului acestei cruciade împotriva hoției instituționalizate.Dacă se poate accepta orice preț în sensul dictonului menționat în titlu.Răspunsul sau răspunsurile nu sunt prea simple și dezbaterea se justifică pedeplin. Pentru că lupta anticorupție, chiar dacă este imperios necesară șiabsolut de dorit, nu poate însemna nicidecum o agresare a altor principiiunanim convenite ale statului de drept și ale drepturilor omului, așa cum aufost statuate în societatea democratică de tip occidental.
Sigur, aplicarea justiției nu trebuie să fie conjuncturală, să se împiedicede persoane și considerații de oportunitate. Acest lucru s-a și întâmplat datorităși contribuției unor (unei) persoane care au avut spiritul vizionar și curajulde a elibera organismele judiciare de lanțurile nevăzute care o limitau și îiîncorsetau acțiunea socială. Justiția a (re)devenit una din puterile Statului,nu numai în vorbă, ci și în fapt. Iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Controversele s-au axat pe corectitudinea unor metode utilizate de aceeașijustiție. Anume: tendințele de afișare prea ostentativă în public, tele-justiția,arestările și încătușările publice, care nu se justifică din perspectivapericolului public reprezentat de unele persoane, anchetele potențial abuzive,încurajarea delațiunii ca metodă principală, dacă nu exclusivă de realizare aprobatoriului, abordările cumva partizane de genul ”pentru unii mumă, pentrualții ciumă”,etc. Unii au susținut chiar că prin acestea revenim la o etapă detristă amintire a istoriei noastre nu prea îndepărtate. Ceea ce este, oricum, oexagerare.
În opinia noastră, justiția trebuie să procedeze cu absolută grijă șibăgare de seamă în palatul de cleștar care ar trebui să fie templul ei, găsindmăsura fină a echilibrului necesar pentru ca un lucru bun să nu se transformeîn contrariul ori să întunece rezultatul unor demersuri legitime în sine.Sperăm cu tărie că acest lucru se va întâmpla în perioada care urmează.
Mihail Fodor.
