vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialEditorial - Neo-coabitarea

Editorial – Neo-coabitarea

Trebuie să recunoaștem că suntemdestul de descumpăniți! După alegerile care ne-au înflăcărat inimile șicugetele, s-a așternut o liniște mormântală peste țară și popor. De undecredeam că nu va rămâne piatră pe piatră, e atâta armonie și concordie, de aicrede că peste România s-a întins definitiv umbra învăluitoare a fostului Frontal Salvării Naționale care, nu-i așa, se voia, împreună cu marele corifeu, Ion Iliescu, garant (partid) unic și nestrămutat al liniștii și fericirii noastre.Ce-i drept, liniște ne-au promiscei ce voiau să reprezinte alternativa la Traian Băsescu, adică ambii competitoriîn recent săvârșita bătălie și liniște avem acum, ca și cum defunctul USL chiarar fi renăscut, așa cum credea a ști la un moment dat fostul și actualulpremier, Victor Ponta, atunci când îndrepta cântece de sirenă la adresaliberalilor aflați în criză de identitate după retragerea liderului lor dinarenă. Cică, să se termine cu nesfârșitele dihonii și războaie (generate deștim noi și Antena 3 de cine) și să ne așternem toți, umăr la umăr, săconstruim socialismul, pardon, capitalismul, în scumpa noastră patrie. Că toțisuntem fii ai acestei nații, indiferent dacă, la un moment dat, ne numimpesediști, pedeliști, liberali, conservatori, ori oricum altfel ne-am defini. Și,la o adică, dacă o cer interesele nației, în moemntul când mai apare oordonanță salvatoare, putem să trecem cu grație dintr-o barcă, în alta fără săne cuprindă niscaiva amețeli. Se cam uită că esența democrațieiși a pluripartidismului este confruntarea și dezbaterea de idei și că rolulforurilor legiuitoare tocmai asta este, disputa pe soluții. Liniște prea mareși consensul total reprezintă prea cunoscutele atribute ale totalitarismului. Amavut parte de ele de ne-a ieșit pe nas pe vremea împușcatului, când era oliniște de nici musca nu se auzea, doar cuvântările stereotipe ale tovarășului carehotăra singur pentru noi ce e rău și ce e bine. Democrație e cu o oarecarerumoare. Prea multa liniște e prielnică doar tâlharilor și devalizatorilor.Nu cred că toți exultă de fericirecă astăzi e o pace nesfârșită între vechii combatanți. Nu cred că ei au uitatcă în bătălia destul de crâncenă care a avut loc nu demult s-a votat pentruunul dintre candidați, dar mai ales împotriva celuilalt. În consecință cei demai sus nu pot să privească cu prea multă îngăduință gesturile tandre alecâștigătorului către cel care până mai deunăzi scotea fum pe nări împotrivavictorioșilor de azi. Politica e o competiție, nu un dans de salon, cuplecăciuni și reverențe.Desigur, nu vrem scandal cu oricepreț, nici ca protagoniștii să sară la beregăți în momentul în care se zărescfață în față. Ei sunt obligați să colaboreze instituțional, fără capricii șinazuri. Dar nici nu trebuie să ignore voința populară consemnată de alegeri.Chiar dacă pe la noi referendumurile sunt tratate adesea cu:”Hai, sictir!”Domnul Președinte ar trebui să iaaminte, în pofida eventualelor sfaturi ale d-lui Dan Mihalache, că ocaziileirosite au tendința de a se răzbuna. Domnia sa este rezultatul opțiunii ”anti-Ponta”și nu al celei ”alături de Ponta”. Astăzinici măcar PSD nu mai este susținătorul necondiționat al sus-numitului, iar”marele” PNL nu este defel chemat să-i ofere cârja necesară.Dacă lucrurile vor merge peacelași făgaș se va întâmpla următorul lucru:Mult hulitul Traian Băsescu,”dictatorul” de odinioară, se va întoarce pe cai mari la instrumentele sale, deexemplu ca lider al PMP, și va face o frumoasă și rapidă carieră de conducătoral noii opoziții atât împotriva executivului ”PSD și fiii”, cât și împotrivaalcătuirii PNL, care nu-și găsește cadența de reprezentant al opoziției lamonolitul pe cale de a se sfărâma al PSD. Viitorul partid al lui Traian Băsescunu va ezita să scape ocazia ce i se oferă cu multă generozitate.

Mihail Fodor

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente