joi, martie 28, 2024
AcasăEditorialPleacă ai noștri, vin ai noștri

Pleacă ai noștri, vin ai noștri

S-a întâmplat nu așa cum am crezut că va fi, ci cum am dorit să fie. Citadela care părea inexpugnabilă a marelui partid și a nesemnificativilor săi aliați a căzut sub loviturile năpraznice ale adversarilor ce au descoperit că au intrat în posesia armei celei mai redutabile a tuturor timpurilor, adeziunea poporului. Au aflat ceea ce nu îndrăzneau să spere cu ceva timp înainte, că greșelile inamicului, mai mult decât propriile merite,pot să determine ca istoria să fie scrisă altfel decât putea prea lesne să se întâmple.

Claus l-a înfrânt, și încă într-un mod categoric, pe cel ce părea întruchiparea majorității elective, inversând în mod dramatic procentele de la primul tur de scrutin în favoarea sa și a partizanilor săi. Motivele pentru care uriașa surpiză s-a produs au fost întoarse pe toate fețele și laturile de analiști, politologi și observatori ai spațiului public și, în general, s-au dat verdictele în chestiune. Putem totuși să glosăm puțin pe marginea acestor concluzii, având acum beneficiul unei minime distanțe în timp de la producerea evenimentelor.

Vom spune că a fost o victorie împotriva aroganței unei anumite politici și a unor anumiți politicieni care au dominat anii de după revoluția română anticomunistă din decembrie 1989. A fost un protest extrem de îndreptățit împotriva tratamentului umilitor la care i-au supus aceștia pe compatrioții noștri din diasporă, un refuz al umilinței de a accepta ideea că alegătorii pot să se lase cumpărați pe bani mărunți, atunci când actuala clasă de politicieni a încercat să reediteze gestul Elenei Ceaușescu de a-și îndemna consortul să le mai dea supușilor o sută de lei, ca să se calmeze. După confruntările televizate, a fost o alegere deliberată în favoarea unui om serios, a unui om al faptelor probate, în detrimentul unui ins imatur, guraliv, a unui personaj certat cu normele firești de comportament ce ar trebui să caracterizeze pe un aspirant la cea mai înaltă magistratură din Stat.

A fost o sancțiune la adresa unui regim care a protejat corupția și pe corupți, o alegere a răului celui mai mic, o opțiune pentru persoana care promite, mai mult decât prin vorbe, că se va apropia mai mult de modelul agreat de mase, în momentele de cumpănă ale istoriei complicate pe care tocmai o parcurgem. S-a văzut încă o dată că masele nu oferă cauțiuni pe vecie și că dragostea loreste schimbătoare și trecătoare ca florile câmpului. Cei ce astăzi te aclamă, pot foarte bine mâine să te lapideze, fără prea multe dileme de conștiință. E o concluzie la care, suntem convinși că meditează acum, în (ne)liniștea casei sale de vacanță și (încă) premierul României.

Situația sa și a partidului care l-a emanat (din greșeală) este mai complicată decât s-ar zice la prima vedere. Deoarece victoria lui Iohannis și valul de încredere care succedă victoriei este în bună măsură o reconsiderare a încrederii în PSD. Ea inaugurează un trend nefast pentru acesta, chiar dacă votul nu a pus în discuție exact această chestiune. Probabil pesediștii își vor fi amintind tărăboiul necurmat în legătură cu votanții anti-Băsescu la referendumul de demitere. Cifra de 7,4 milioane a fost recitată până la saturație, ca un argument al repudierii unui sistem și a unui partid. Și, până la urmă, chiar cu un anumit temei.

Situația e cumva similară acum. E adevărat că PSD și aliații au, cel puțin deocamdată, aceeași majoritate confortabilă în Parlament. Că au puterea la centru și în teritoriu. Mai ales după imorala sesiune de transferuri organizată de ei înșiși. Dar se pune și chestiunea de încredere. Dacă până acum se legănau în credința sau iluzia că sunt în grațiile poporului, acum această credință s-a spulberat. Și o dată cu ea și convingerea că sunt imuabili pe pozițiile lor. Ei resimt probabil panica de a se aștepta în orice moment la valul care o să-i măture de la putere și deliciile ei. Un sentiment chinuitor.

În ciuda aceste realități, consider că ar fi o eroare fatală dacă problematicii câștigători s-ar repezi să culeagă de îndată fructele succesului lor. În primul rând pentru că nu e atât de ușor precum ar părea. Apoi, pentru că aproape sigur s-ar pârli la flacăra puterii dobândite în pripă. Așa cum a pățit și o altă guvernare, ei ar avea toate șanselesă plătească oalele sparte de actualii diriguitori.

Guvernul Ponta ori un alt guvern PSD trebuie lăsat să guverneze după cum a promis. Să facă să curgă laptele și mierea în casele românilor. Dacă va reuși, va binemerita dragostea noastră, iar dacă nu, va dovedi că n-au fost decât promisiuni deșarte cu iz electoral. Dar trebuie să vedem și să ne convingem.

Suntem încredințați că noul președinte va ști să colaboreze instituțional, așa cum afirmă, cu orice premier, contribuind astfel la necesara limpezire a apelor. După ”ai noștri”, cu siguranță, vor veni tot ”ai noștri”.

Mihail Fodor

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente