joi, martie 28, 2024
AcasăEditorialEditorial - Sub semnul terorismului

Editorial – Sub semnul terorismului

Dacă n-ar fi fost la mijloc unnumăr atât de impresionant de victime inocente, am fi tentați oarecum săspunem, în legătură cu evenimentele care au zguduit de curând Hexagonul, că,iată, teroriștii magrebieni au răzbunat, printre altele, multele umilințe pecare le-au înghițit românașii noștri trăitori în chip provizoriu în respectivulspațiu.Căci cine a uitat bancurile delocsavuroase cu românii( de fapt, mai mult, romii) ce întind mâna a cere de lafrații noștri de gintă, conturând sugestia extrem de jignitoare și neadevăratăcă suntem un neam de cerșetori. În cazul fundamentaliștilor musulmani, nicimăcar n-a fost nevoie de asemenea afronturi. Ei se simt revoltați chiar pentrufaptul că francezii îndrăznesc să existe și să le deranjeze habitudinile în fosta metropolă a mareluiimperiu colonial de odinioară. Minoritatea asumă pretenții de hegemonie și deimpunere a modelului cultural (sic!) propriu în detrimentul acelora care le-auoferit găzduire și un trai mai bun decât în țările lor de origine.Ceea ce se întâmplă este uluitor.O generație de expați care ar avea toate motivele să fie recunoscătoare patrieide adopție, își crează și își exacerbează nesfârșite frustrări care detonează sub forma unor acte teroristeinimaginabile din perspectiva religiei și moralității creștine, pe care artrebui s-o respecte măcar atât cât pretind ei să fie respectată religia lor.Spre deosebire de turcii din Germania, infinit mai rezonabili decâtcoreligionarii lor magrebieni, aceștia din urmă nu au nici măcar justificareafaptului că au contribuit esențial la renașterea țării după război. Musulmaniifrancezi au fost și sunt încă în mare măsură asistați sociali ai statuluifrancez.Tulburător este faptul că noilegenerații de teroriști se recrutează șidin noile generații de alogeni născute și formate în metropolă, trecute printrsistemul de educație publică al statului francez , beneficiind de toateavantajele unei asistențe sociale performante. Frații Kouachi au fost, spreexemplu niște orfani proveniți din Algeria, care au fost crescuți și educați laun orfelinat francez. Iar, drept mulțumire, au făcut ceea ce au făcut. Care este sensul frustrării pe care o resimttinerii musulmani, de vreme ce în Franța, dacă vorbești limba țării, nu prea aipiedici înspre realizare și afirmare socială? Până la urmă credem că, mai multdecât orice, este vorba de o deficiență de mentalitate. Tot așa cum se maiîntâmplă cu unele etnii exotice, o partea acestei colectivități nu posedă cultul muncii organizate, ba chiar consideră căa lucra, cum cred ei, la stăpân, este înjositor. Cine a umblat prin cartierelearăbești din Franța și din alte locuri a avut ocazia să constate că principalaactivitate a multor locuitori ai acestor enclave, mai ales tineri, este statulla cafenea și pe maidan. De dimineața!Din această cauză ei suferă de unretard de dezvoltare și prosperitate pe care o pun, cu ajutorul și al unor imamiradicali, pe seama autorităților și etnicilor din țara gazdă. Pornind și de latendințele excesive ale vârstei tinere, ce de mai sus devin vinovați pentrutoate relele imaginabile și cariera de militant jihadist devine una tentantă.Mai ales că mulți dintre acești tineri se lasă atrași în tabere organizate deformațiunile militante din spațiul arab, unde se desăvârșește spălareatemeinică a creierelor lor în vederea scopului urmărit.Ce va face Statul francez? Cusiguranță că vor fi măsuri de retorsiune, mai ales deoarece francezii ausuferit o cumplită umilință. Nu numai pentru că s-a întâmplat ceea ce s-aîntâmplat, ci pentru că autoritățile nu au reușit să gestioneze derulareafaptelor. N-au reușit să le preîntâmpine, apoi n-au reușit nici să rezolveoperativ izolarea și prinderea făptașilor fiind aproape de ridicol însecvențele în care sute de mii de polițiști nu reușeau să facă fațăconfruntării cu câțiva teroriști identificați și depistați. Fiind însă vorba deo minoritate de vreo 5 milioane de indivizi confruntarea va fi dificilă șiproblematică.În orice caz, evenimentele nu vortrebui să se soldeze cu o limitare a libertății de expresie, pentru că oricumar fi și orice s-ar zice, chiar dacă acele caricaturi nu reprezintă un bun gustdesăvârșit, nimeni nu poate să bage pumnul în gură unor ziariști și cu atât maimult să răspundă la cuvinte, cu gloanțe. ”Cui nu-i place… e liber să plece!”vor zice cu îndreptățire tot mai mulți francezi.În ceea ce ne privește, ar trebuisă luăm aminte și, bucurându-ne că mai avem un răgaz, ar fi strict necesar săîntreprindem ceea ce este de întreprins pentru ca să preîntâmpinăm evenimentesimilare, pentru că riscuri subzistă și pe la noi. Desigur, acționând cuprevedere și cumpănită judecată.

Mihail Fodor

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente