Într-un recent interviu Dan Dungaciu, președintele Institutului de ȘtiințePolitice și Relații Internaționale al Academiei Române se referea la uneleaspecte ale situației țării noastre, aflată în mijlocul unui complex de factoripolitici și geo-strategici care pot să oricând să-i pună la grea încercare stabilitatea și securitatea care, aparent,par să fie astăzi netulburate.
Este vorba de vecinătățile și contextul de care România „beneficiază” cudeosebire în ultima perioadă și care nu pot să nu îngrijoreze pe toți cei careau ochi de văzut și urechi de auzit, asta în cazul că nu-și propun în chipdeliberat să ignore aceste semnale.
Riscurile vin din mai toate părțile, cu deosebire din cele „esențiale”, învirtutea constatării că singura vecină mai prietenoasă a României este… MareaNeagră. Și asta doar până la un punct, poate, până când flota rusă de pe laSevastopol se va fi hotărât să iasă mai spre larg. Dinspre Est se aude zăngănitularmelor dislocate în zonele de conflict cald din Ucraina, dar și în zonele deconflict înghețat din Transnistria, care poate fi încălzit oricând intereselede mare putere ale Rusiei vor dicta acest lucru. Suntem, oricum am întoarce-o,la o distanță periculos de mică de aceste zone și pe deasupra avem în cârcă contenciosul etern nesoluționat al Republicii Moldova.Care, nici ea, nu se decide în sfârșit pe ce cale vrea s-o apuce.
Dinspre granița vestică, se ițește din nou fantoma revizionismului, ațâțatăși ea de fostul mai mare ”frate” în ale sovietismului, care încearcă și peaceastă cale să șubrezească unitatea și coerența alianței atlantice, unobiectiv pentru care nici un efort nu i se pare dificil și inutil.
Riscuri subzistă și in interiorul citadelei. Și ele nu sunt deloc puțineori neglijabile. Să menționăm, de pildă, starea armatei naționale. Destul deredusă numeric, slab dotată, slab înarmată și, poate, și slab motivată în a-șiîmplini la o adică menirea. La anumite capitole aproape că nici nu există.Precum aviația, flota militară și, cu siguranță, și alte capitole pe care doarspecialiștii le-ar putea nominaliza. Ne întrebăm cât ar rezista într-o situațiede criză unui atac masiv, dacă și până când se va fi pus în mișcare celebrularticol 5 care prevede măsuri de intervenție a NATO în cazul unui atacîmpotriva unui stat membru. Nu putem să delegăm exclusiv altora sarcinaprotejării securității noastre. Poate ar trebui reînviată ideea unei gărzinaționale.
Și alte riscuri sunt de luat în considerare. De exemplu, și acest lucruiese în evidență pregnant mai ales în ultima perioadă, lipsa unui sentiment alsolidarității naționale, mai presus de orice diferende de ordin politic șisectar. Poate ar trebui să fim mai puțin înverșunați unii împotriva altora,pentru că, peste rivalități și orgolii, avem și destule interese comune. Poatear trebui să ne mai calmăm puțin și să ne iubim mai mult decât să ne urâm.
Mai apoi ar trebui să punem la păstrare tot felul de inițiative, tentanteîn aparență, dar riscante în fond, precum mult invocatul proiect deregionalizare, care pare să fi fost scos de la naftalină în perioada din urmă. M-ampronunțat și mai demult că o asemenea inițiativă conține în germen meriincertitudini și chiar riscuri. În primul rând nu este atât de sigur că va avearezultatele scontate. La urma urmelor atunci când au fost desființate regiunile,s-a invocat rațiunea corectă de a asigura dezvoltarea mai omogenă în planteritorial. Iar dacă creăm niște macro-regiuni, s-ar putea ca unele dintreactualele județe să devină rapid niște tărâmuri ale nimănui, văduvite de oricefonduri și inițiativă economică. Chiar și astăzi există discrepanțe uriașeîntre diversele zone de dezvoltare.
Apoi, există aproape certitudinea că s-ar declanșa o luptă sângeroasăpentru supremație în desenarea capitalelor și teritoriului dedicat viitoarelorregiuni, de natură să șubrezească și mai mult ideea de solidaritate naționalăși etnică. Dacă județele cu preponderență etnică minoritară vor fi aduse la unloc, se va crea un risc de enclavizare. Iar dacă se va încerca disiparea lor înregiuni diferite, se va naște un complex de persecuție potențialdestabilizator. Nu va fi bine nicicum!
Așa că, o asemenea inițiativă are acum toate șansele de a fi o tichie demărgăritar, care pe lângă inoportunitatea ei, ar putea să fie chiar periculoasăpentru capul pe care ar trebui să-l acopere. Deci, să mai așteptăm, că nu arde!
Mihail Fodor
