vineri, martie 29, 2024
AcasăEducatie&Cultura“Aducem culoare țării”: 105 artiști plastici din două țări expun la Muzeul...

“Aducem culoare țării”: 105 artiști plastici din două țări expun la Muzeul Județean

Joi, 6 iunie, la parterul Muzeului Județean s-a deschis expoziția națională de pictură intitulată „Aducem culoare țării”. Este vorba despre o expoziție itinerantă a 105 pictori, graficieni, fotografi, decoratori din România și Moldova care expun peste 200 de lucrări, într-un cuvânt o adevărată explozie de culoare, frumusețe și bucurie pentru ochiul privitorului. Proiectul vizează promovarea artiștilor plastici în cât mai multe orașe ale țării. Organizator principal este Uniunea Artiștilor Plastici.

DSC_0008

DSC_0019

La vernisaj au fost prezenți Adela Pop, președinte al UAP Sighetu Marmației, președintele UAP Cluj Napoca, Victor Apostu alături de vicepreședintele Ovidiu Marian, președintele UAP Șimleu Silvaniei, Dumitru Costelaș,  președinta UAP Satu Mare, Mihaela Pastor, cărora li s-au alăturat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, directorul Muzeului Județean Satu Mare, Liviu Marta, precum și un număr mare de sătmăreni de toate vârstele.

Manifestarea face parte dintr-un proiect foarte îndrăzneț, “Aducem culoare țării”, inițiat de Uniunea Artiștilor Plastici cu scopul de a-i face cunoscuți pe artiștii noștri în cât mai multe orașe ale țării. Ovidiu Marian, vicepreședinte al UAP Cluj Napoca, a făcut tuturor o observație foarte pertinentă: doar 12 la sută din populația țării este consumatoare de artă și că oamenilor le lipsește arta: “Proiectul UAP vă propune să veniți să gustați din frumusețea artei și se adresează tuturor acelora care simt nevoia de mai mult. Frumusețea artei e o nevoie fundamentală a omului și asta vrem să promovăm. Veniți să vedeți frumosul și să vă încărcați cu bucurie!”, a spus Ovidiu Marian. Corul „Joyful” al Școlii de Arte Satu Mare, dirijat de prefesoara Budean-Mihaly Judit, a oferit un minunat program de muzică gospel.

DSC_0022

Expoziția poate fi vizitată conform programului Muzeului Județean, în cele două încăperi de la parterul instituției, până în data de 16 iunie. Cei care îi vor trece pragul vor avea parte de un adevărat tur de forță prin toate stilurile de pictură. Sunt expuse picturi în ulei, lucrări de grafică, pasteluri, icoane în stil bizantin vechi, picturi naive, o lucrare de sculptură, măști venețiene, pe scurt toate stilurile artei plastice care au lăsat cea mai puternică impresie în artă între secolele XVI – XXI. În total expun 105 artiști plastici din România și Moldova un număr de peste 200 de lucrări. Expun și 12 pictori sătmăreni, printre care îi enumerăm pe Mihaela Pastor, Kovacs Emil, Podolyak Vilmos, Elisabeta Talpoș, Oana Pop, Pop Csaba, Parath Attila, Nagy Istvan. La Satu Mare evenimentul a fost organizat de Uniunea Artiștilor Plastici Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Județean și Muzeul Județean. După Satu Mare, următorul oraș unde va ajunge expoziția este Sighetu Marmației.

DSC_0025

DSC_0026

DSC_1305

DSC_1307

DSC_1320

DSC_1321

DSC_1324

DSC_1328

DSC_1333

DSC_1338

DSC_1348

DSC_1349

DSC_1350

DSC_1332

DSC_1337

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente