Interviu cu dirijorul Mircea Câcu: „Pentru mine muzica este terapia sufletului”

Publicat la data de8 mai 2017 » 385 Views» De: George Negrea » interviu Jurnal, Interviuri, Locale sm
 0 stars
Înregistrare to vote!

Pentru început poți să-mi spui câteva lucruri despre tine?

Mă numesc Mircea Câcu, sunt sătmărean get-beget, dirijor al fanfarelor din Căpleni, Petrești Beltiug și Palatul Copiilor.

Școlile primare le-am făcut la Satu Mare iar studiile superioare la  Academia de Muzică „ Gheorge Dima” din Cluj Napoca la specialitatea interpretare muzicală, trompetă.

Ce înseamnă muzica pentru tine?

Deoarece, cu ajutorul sunetelor muzicale reușim să redăm sentimentele umane, care sunt bucuria, tristețea etc… Pentru mine muzica este terapia sufletului.

Care a fost primul contact cu muzica? De ce muzica?

Primul contact l-am avut în copilărie, mai exact la defilarea fanfarei „Unio” care se defșura pe strada unde locuiam, aceștia făcând repetiții pentru ceremoniile de „1 Mai ” și „23 August”, consider eu că pentru prima dată am fost fascinat de muzică.
Chiar dacă în familie nu am avut rude care să fi fost în domeniu, se pare că firea mea sensibilă a vibrat cel mai mult cu muzica.

Știm că a fi muzician, nu este o meserie. Se poate trăi din muzică în zilele noastre?

Atunci câd am ales să urmez cursurile școlii de muzică, cel mai contrariat și mai nemulțumit a fost tatăl meu, care avea în plan probabil ca cei patru copii să-i urmeze propria carieră, el fiind economist.
El fiind bineintenționat, dar neavând încredere în muzică, în a putea trăi din muzică. Aceasta nu-ți asigură din start o situație financiară grozavă și în care nu te poți realiza decât dacă ești foarte bun și foarte ambițios.

Muzica necesită studiu îndelungat și renunțarea la foarte multe alte „plăceri”.

Ce simți când ești în fața atâtor muzicieni și îi dirijezi?

Până să ajung să dirijez eu, în prealabil trebuie să-i învăț pe copii să cânte la toate aceste instrumente care compun o fanfară, fiind necesar un volum mare de muncă și sacrificiu care se aseamănă cu durerile nașterii, când mama la vederea copilului uită de toate acestea.

Așa mă simt și eu când sunt în fața lor și alături de public, uit de multele ore de repetiții, chinuri, eforturi etc.
Un spectacol reușit este plata tuturor acestor eforturi.

Sunt tinerii din ziua de astăzi atrași de muzica bună?

Eu lucrez cu tinerii din localitățile șvăbești, aici se mai simte tendința de păstrare a tradițiilor care direcționează tinerii către formații artistice de calitate.

Ce poți să-mi definești prin „ muzică bună”?

Muzica bună este cea care satisface nevoia  individului și care reușește să acționeze ca o terapie pentru sufletului lui, făcându-l mai bun, mai iubitor mai empatic.

Care crezi că este originea muzicii?
Din punct de vedere fizic, sunetul este vibrație iar muzica este creația sufletului.

Ai putea să te vezi, acum făcând altceva ?

După experiența acumulată, mi-ar fi greu să renunț la această „chemare” pe care am avut-o. Singurul regret pe care îl am este doar faptul că nu am făcut mai mult pentru această minunată profesie.

Îți mulțumesc pentru timpul acordat, în final vrei să le transmiți un mesaj cititorilor noștri?

Vreau să le transmit, să nu uite dictonul „La musique avant toute chose” care înseamnă „ muzica este înainte de toate”, așa spune și în Biblie, „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.  Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”, evident se referă tot la puterea sunetului.

Muzica nu va produce niciodată decepții sau trădări.

Foto: Constantin Matei – Studio Style.

A consemnat,

George Negrea

Share

One Response to Interviu cu dirijorul Mircea Câcu: „Pentru mine muzica este terapia sufletului”

  1. Constantin Matei says:

    Foto: Constantin Matei, Studio “STYLE” … 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *