joi, martie 28, 2024
Acasăinterviu JurnalInterviu cu psihologul Nicoleta Răuțoiu: „Psihologul este un cunoscător al sufletului omenesc...

Interviu cu psihologul Nicoleta Răuțoiu: „Psihologul este un cunoscător al sufletului omenesc și un vindecător”

1. Ce ne poți spune despre tine și domeniul pe care l-ai studiat?
M-am născut în data de 04.10.1989. Sunt psiholog clinician, consilier psihologic și psihoterapeut autonom. Profesez cu drept de liberă practică din anul 2014. Lucrez ca și psiholog clinician la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, secția Psihiatrie cronici de 2 ani, iar de asemenea în privat la Cabinet Individual de Psihologie Răuțoiu Raluca Nicoleta. Furnizez servicii psihologice tuturor celor care sunt interesați de:
• Aviz psihologic și evaluare psihologică clinică pentru încadrarea în grad de handicap
• Aviz psihologic și evaluare psihologică clinică pentru pensii
• Consiliere psihologică
• Consiliere suportivă
• Examinări psihologice în vederea evaluării depresiei, anxietății, schizofreniei, demenței sau alte boli psihice
• Intervenție psihoterapeutică în atacuri de panică, cu sau fără agorafobie
• Psihoterapie – Intervenție psihoterapeutică în anxietate, fobii, depresie, etc.

2. Ai o definiție personală a Psihologiei?
Chiar dacă psihologia este știința care se ocupă cu studiul psihicului uman, mie imi place să o mai numesc și știința sufletului, deoarece psihologul este un cunoscător al sufletului omenesc și vindecător de suflete în același timp. Psihologia tratează fiecare caz în parte. Consider că nimeni nu este un caz pierdut, iar cel ce spune acest lucru, el însuși s-a pierdut pe sine în caz.

3. Ce calități trebuie să îndeplinești pentru a deveni un psiholog cât mai bun?
Calitățile pe care un psiholog ar fi ideal să le aibă sunt următoarele: empatie, autenticitate, răbdare, toleranță, capacitatea de a asculta, comunica, să nu judece, să nu critice, să nu emită judecăți de valoare la adresa celor spuse de către client.

4. Cum ai ajuns să faci ceea ce faci?
Am descoperit pasiunea pentru acest domeniu în clasa a X-a, când am avut ca și materie psihologia. Totodată am fost curioasă și interesată să cunosc și să apreciez oamenii pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce vor să pară. Am vrut să văd dincolo de aparențe. Astfel, după terminarea liceului, am urmat Facultatea de Științe Socio-Umane și Masteratul de Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie la Oradea, am obținut atestate de liberă practică în aceste domenii de la Colegiul Psihologilor din România și ulterior supervizare profesională în domeniile anterior menționate și iată-mă aici. Îmi place ceea ce fac și dacă ar fi să mai aleg o dată, tot asta aș alege.

5. Ce înseamnă o carieră de succes pentru tine?
O carieră de succes presupune o formare profesională continuă, prin participarea la cursuri și dezbateri pe teme în domeniu. Cariera de succes înseamnă să ajungi în punctul pe care ți-l dorești pe linie profesională, iar odată ajuns acolo, să-ți practici profesia ca un profesionist, să ai satisfacția personală că intervenția ta dă rezultate, satisfacția că ai putut să ajuți și clientul este mulțumit. În acel moment și tu ești mulțumit că nu a fost în zadar tot ceea ce ai realizat.

6. Cum reușești să te detașezi de problemele cu care te încarcă pacienții tăi?
Este foarte important să rămân pe marginea cazului și să nu mă încarc cu problemele pacienților. Acest lucru se dobândește în practică și odată cu experiența, deoarece în facultate aveam tendința să fiu absorbită de problemele pacienților. Ulterior, reușesc să fiu activ implicată în procesul terapeutic, cu tot ceea ce presupune acest lucru, dar în același timp să trasez granițe, metaforic vorbind, între exercitarea acestei profesii și viața mea personală. Este important ca orice psiholog în timpul liber să desfășoare și activități recreative, pentru a se încărca cu energie pozitivă. Acest lucru se resimte și în terapie, când clientul se descarcă de energia negativă și o preia de la noi pe cea pozitivă. De aceea, este foarte important ca noi ca terapeuți, să ne rezolvăm problemele pentru a fi cât mai eficienți în procesul terapeutic și pentru ca acestea să nu interfereze cu sfera profesională.

7. Cât de importantă este comunicarea în relațiile inter-umane și cum poate fi ea îmbunătățită?
Comunicarea în relațiile inter-umane este foarte importantă, având în vedere faptul că de la comunicarea deficitară pornesc majoritatea neînțelegerilor, atât între relațiile de prietenie și profesionale, cât și între relațiile de cuplu și familie. Comunicarea ar putea fi îmbunătățită prin educație, în familie, prin școală, prin cursuri de autodezvoltare personală, prin consiliere psihologică, prin participarea la diverse evenimente în care au loc dezbateri pe diverse teme legate de comunicarea în relațiile inter-umane. Prin toate aceste modalități, oamenii ar învăța să fie mai deschiși, mai asertivi, să-și exprime nemulțumirile într-o manieră productivă.

8. Românii priveau în trecut cu suspiciune persoanele care apelau la un psiholog; s-a schimbat aceasta atitudine?
Știm foarte bine că în trecut, înaintea democrației, nu prea apelau românii la psiholog. Într-o perioadă a fost chiar și interzis acest domeniu de activitate. Și da, oamenii erau priviți cu suspiciune dacă apelau la psiholog, deoarece se mergea pe idea conform căreia “ești nebun dacă mergi la psiholog”. Partea bună a lucrurilor este că această atitudine a început să se diminueze și din ce în ce mai multă lume face diferența între psiholog și psihiatru. Părerea mea este că mergem spre bine, având în vedere faptul că din ce în ce mai multe persoane conștientizează necesitatea apelării la serviciile psihologice, chiar dacă acest fapt presupune doar a merge și a se descărca de emoțiile negative sau a învăța să facă față situațiilor stresante de viață. Sunt absolut sigură că pe viitor oamenii vor înțelege importanța acestor consultații psihologice, ca și a altor domenii de specialitate.

9. Este omul „un animal” care face compromisuri pentru a fi acceptat în societate?
În general, ca oameni, se întâmplă să facem compromisuri din diverse motive. Ceea ce este important să conștientizăm este momentul în care să ne oprim pentru că am ajuns într-un punct în care ne autosabotăm datorită compromisurilor. Nevoia de acceptare este o nevoie predominantă în rândul oamenilor, în special nevoia de apartenență la un grup, într-o familie, etc.

10. Trăim într-o lume guvernată de stres, crize de timp, lipsuri, etc. Un sfat pentru ca oamenii să-și mențină calmul și să găsească o cale de relaxare.

Simțim ceea ce gândim. Cu alte cuvinte, pentru a schimba emoțiile noastre negative (tristețe, furie, mânie) este important să schimbăm gândurile negative și să le înlocuim cu altele pozitive. Deoarece nu evenimentul care ni se întâmplă ne crează furia de exemplu, ci gândul pe care l-am avut despre acel eveniment, percepția noastră asupra lui. Atâta timp cât ne alimentăm mintea cu gânduri negative, nu avem cum să simțim emoții pozitive. Atragem ceea ce gândim.
Pentru a face aceste lucruri pas cu pas și în detaliu, vă aștept la o consiliere în vederea dobândirii stării de bine.

A consemnat,
George NEGREA

 

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente