miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDiscriminări etnice fără precedent la Carei

Discriminări etnice fără precedent la Carei

Pentru sedința extraordinară din data de 25 septembrie 2014, liberalii au reintrodus pe ordinea de zi cele 2 proiecte  privind amplasarea pe raza municipilului Carei a busturilor  a două  dintre cele mai de seamă personalități care și-au adus contribuția la făurirea României moderne.

Proiectul  de hotărâre privind aprobarea amplasării bustului Regelui Ferdinand I al României si Proiectul  de hotărâre privind aprobarea amplasării bustului politic. Ion I.C.Brătianu, pe str.1 Decembrie 1918,au fost respinse de consilierii UDMR,în favoarea lor votând doar cele două formațiuni liberale și cei doi consilieri social-democrați.

“ Chiar nu inteleg adversitatea manifestată față de valorile acestui neam românesc.  Dacă astfel înțelege domnul primar să promoveze buna ințelegere și toleranță într-un oraș multietnic atunci nu mai avem nimic de spus acum mai ales că primăria nu plătește niciun leu pentru realizarea busturilor  ” a afirmat consilierul liberal Ilie Ciută,după care, împreună cu consilierii Dan Bontea și Marius Rusu au părăsit sala de sedințe, in semn  de protest.

Refuzul  consilierilor UDMR era previzibil si este  o consecință a instaurării dictaturii UDMR în municipiul Carei in urmăa cu 6 ani,când comunității românești din oraș i s-a refuzat prezența unui reprezentant în administrația locală.

Careienii de etnie română au aniversat în data de 20 august 2014, 150 de ani de la nașterea lui Ionel Brătianu, prim ministru al României timp de 18 ani,cu bustul mobil.

Academicianul Răzvan Teodorescu a luat atitudine în acea perioadă  si a adresat  o scrisoare deschisă presedintelui UDMR,Kelemen Hunor și în calitatea sa de ministru al Culturii din România.

Sâmbătă, 25 octombrie 2014,la tripla aniversare de la Monumentul Ostasului Român din Carei,va fi prezent și primul ministru al României,Victor Ponta, precum și reprezentanți ai Academiei Române. Poate domnul prim ministru Ponta ne va oferi o explicație  față de faptul că  un primar din România,președinte al UDMR local,prin consilierii săi majoritari  interzice comunității  românești  din municipiul Carei  omagierea  personalităților  reprezentative prin amplasarea de busturi într-un oraș de pe teritoriul României al cărui primar încasează un salariu ( chiar dacă nu întreg) de la Guvernul României. Poate se va găsi cineva să îi traducă articolele antiromânești scrise de consilierul fantomatic plătit din bani publici, al primarului UDMR din Carei la publicatia de casă a uniunii. Si poate va trece domnul prim-ministru Ponta și pe la Cimitirul Eroilor Români  care nu poate fi administrat de o parohie românească dar poate fi îngropat de jungla verde fără nicio remușcare din partea celor responsabili cu administrarea!

 Daniela Ciută

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente