Andreea Paul acuza presedintii din trei comune ca au tradat PDL-ul

Publicat la data de6 iunie 2014 » 1046 Views» De: JSM - redactia » Locale, Politica
 0 stars
Înregistrare to vote!

La ședința reunită a Biroului Politic Județean și a Municipiului PDL Satu Mare s-a luat decizia cu unanimitate de voturi și o abținere de a o numi pe Ileana Blidar președintă interimară a organizației municipale a PDL Satu Mare, la propunerea președintelui Petre Mureșan. „Mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată și îmi doresc din suflet să reconstruim cea mai importantă organizație a PDL din Satu Mare. Vreau să fac echipă cu sătmăreni tineri, cu oameni bine pregătiți care au soluții, curaj și viziune pentru orașul nostru.

Vreau să fac echipă cu toți oamenii de dreapta care au drag de muncă și care nu așteaptă pomană socialiștilor din taxele plătite tot de români. Vreau să avem un oraș cu infrastructură europeană și cu locuri de muncă bine plătite. Vreau școli bune pentru copiii noștri și spitale performante”, a declarat Ileana  Blidar, noua președintă a organizației municipale a PDL Satu Mare.

Deputatul PDL de Satu Mare, Andreea Paul, i-a acuzat pe președinții organizațiilor lcoale din trei comune că au trădat partidul pentru PSD. Andreea Paul spune că președinții din comunele Bixad, Valea Vinului și Terebești au ”jucat după cum a cântat PSD”.

”Felicitări organizațiilor PDL din Bătarci, Botiz, Tarna Mare, Homoroade și Călinești Oaș, primele clasate în județul Satu Mare. Tristă trădarea altora, cum este cazul celor de la Bixad, Valea Vinului sau Terebești. Nu se poate să fim ieri PDL-iști când câștigăm funcțiile publice, apoi PNL-iști când interesul o cere și să joci după cum cântă PSD în competiția electorală pentru a le vărsa voturile nemeritate în coș. În față ne așteaptă o bătălie politică definitorie pentru următorul ciclu electoral, facem curățenie și întărim echipa cu forțe proaspete. Construim dreapta unită în jurul PDL și PNL cu viziune și curaj”, a spus Andreea Paul.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *