vineri, martie 29, 2024
AcasăLocale"Nu-ți scăpa casa din ochi", cea mai nouă campanie a IPJ Satu...

„Nu-ți scăpa casa din ochi”, cea mai nouă campanie a IPJ Satu Mare

d8133fe8b5933594698b20331fea7c64_XLPrevenirea furturilor din locuinţe reprezintă şi în acest an o prioritate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, întrucât există şi în judeţul nostru o tendinţă de creştere a acestui fenomen, tendinţă manifestată în ultimii ani în întreaga ţară.

În România în primele 4 luni ale anului 2013 au fost sesizate 12.548 de furturi din locuinţe, faţă de cele 11.808 infracţiuni de acest tip sesizate în perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de 6%. În judeţul Satu Mare se înregistrează aceeaşi tendinţă de creştere a furturilor din locuinţe, în perioada ianuarie-aprilie 2013 fiind sesizate un număr de 213 infracţiuni ( locul 12 pe ţară), faţă de cele 200 de fapte sesizate în 2012. Deşi modul de operare cel mai des întâlnit este efracţia ( spargerile), un număr important de cazuri sunt favorizate de uşile neasigurate ( 61 în anul 2012, 26 în 4 luni ale anului 2013) şi geamurile şi balcoanele lăsate deschise ( 31 de furturi prin escaladare în 2012, 10 în acest an).

Studiile realizate la nivelul Poliţiei Române au arătat că o pondere însemnată a furturilor din locuinţe, de aproximativ 25 %, este favorizată de atitudinea neglijentă a proprietarilor, printre cele mai frecvente erori comise de victime se numără: uşa neasigurată, geamurile lăsate deschise nesupravegheate, mai ales pe perioada verii, neschimbarea încuietorilor în cazul pierderii cheilor de la locuinţă, permiterea cu uşurinţă a accesului persoanelor necunoscute în incinta blocului sau chiar în locuinţe, în situaţia în care acestea îşi declină un statut socio-profesional nereal (comis voiajori, colectori de fonduri pentru organizaţii neguvernamentale sau chiar reprezentanţi ai unor instituţii publice), popularizarea excesivă ori chiar postarea pe reţele de socializare a unor informaţii legate de programul victimelor, absenţele de la domiciliu ori bunurile deţinute.

Campania “Nu-ţi scăpa casa din ochi!” a fost iniţiată de Poliţia Română în parteneriat cu Groupama Asigurări S.A., ca urmare a trendului ascendent al acestui gen infracţional înregistrat în ultima perioadă şi vizează modificarea comportamentelor descrise mai sus, comportamente care favorizează comiterea furturilor din locuinţe. Scopul campaniei este acela de informare a populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe, publicul ţintă fiind reprezentat de populaţia urbană, în general, şi de proprietarii de apartamente la bloc, în special. Cetăţenii trebuie să conştientizeze că atitudinea prudentă şi discreţia, alături de supravegherea reciprocă a vecinătăţii reprezintă metode eficiente de prevenire a furturilor comise de infractori oportunişti, pentru care ocazia nu trebuie ratată.

Studiile realizate în 2012 ne arată că furturile din locuinţe reprezintă 21% din totalul furturilor comise în judeţul Satu Mare în ultimii 6 ani, lunile martie şi august fiind cele în care sunt sesizate cele mai multe infracţiuni de acest tip. În judeţul Satu Mare campania se va derula în perioada mai-iulie 2013, când vor fi organizate în toate oraşele din judeţ o serie de acţiuni informativ-preventive, în care vor fi implicaţi poliţişti de prevenire, ordine publică şi de proximitate. Printre aceste acţiuni se numără: distribuirea unui număr de 5000 scrisori către cetăţeni, în special la blocurile de locuinţe, organizarea unor acţiuni cu grupuri ţintă, în care vor fi distribuite peste 1000 broşuri informative, acţiuni în zone aglomerate ( parcuri, ştranduri, pieţe). Materialele informativ-preventive realizate de partenerii noştri, Groupama Asigurări S.A., includ şi afişe de campanie, care vor fi postate la sediile de poliţie precum şi în alte locuri vizibile.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente