Ce rol au încercările în viața omului?

Publicat la data de25 ianuarie 2015 » 1399 Views» De: JSM - redactia » Religie, Stiri Satu Mare
 0 stars
Înregistrare to vote!

bolos

Întreaga viață vremelnică este o luptă neîncetată cu noi înșine, cu firea noastră înclinată spre păcat, cu diavolul care ne ispitește la fiecare pas, cu neajunsurile acestei lumi, cu stresul generator de boli, care caracterizează societatea contemporană. Existența umană este presărată cu bucurii și împliniri, dar și cu necazuri și insuccese. Însă, în pofida tuturor dificultăților pe care le întâmpinăm, Domnul Iisus Hristos ne adresează un îndemn mângâietor: „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan XVI; 33).

De aici deducem următoarea realitate: încercările, ispitele sunt inerente vieții omului. De fapt, Părintele Evagrie Monahul, ca o consecință a vastei sale experiențe duhovnicești, remarca: „Dacă n-ar exista ispitele/încercările, cu anevoie ne-am mântui!” Trebuie să facem o precizare extrem de importantă: nu Dumnezeu este Cel Care ne ispitește, ci diavolul, care „umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru V; 8). Dumnezeu permite sau îngăduie să fim ispitiți. Prin urmare, în cadrul rugăciunii „Tatăl nostru” am putea rosti „și nu ne lăsa pe noi în ispită”, în loc de „și nu ne duce pe noi în ispită”. Pe de o parte ne rugăm ca Dumnezeu să nu îngăduie să fim încercați peste puterea noastră, iar pe de altă parte Îi cerem Domnului să nu ne părăsească în timpul ispitei, dacă aceasta totuși vine.

Diavolul ne amăgește dacă noi îi permitem

El ne trimite momeala, iar noi o putem accepta sau o putem respinge. El ne învinge numai dacă sugestia lui coincide cu voința și alegerea noastră. Așadar, diavolul nu se impune; el face doar propunerea, nouă revenindu-ne decizia și responsabilitatea ei. Acest lucru se petrece în virtutea libertății de voință cu care suntem înzestrați. În altă ordine de idei, un necaz poate fi învins prin voința omului și prin puterea lui Dumnezeu. Unele încercări sunt trimise ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite, având ca scop îndreptarea noastră. Alte probleme vin pentru a ne testa încrederea în Dumnezeu, dragostea noastră față de El și statornicia în credință, potrivit exemplului pe care ni-l oferă Iov.

Fiecare creștin își are crucea sa, mai grea sau mai ușoară, pe care o poartă cu răbdare până la capăt. A-ți purta crucea înseamnă a-L urma pe Hristos. A abandona lupta prin deznădejde înseamnă a fugi de Împărăția Cerurilor. Iisus S-a urcat la cer după ce a fost răstignit, demonstrându-ne că nu putem ajunge în Rai fără a ne purta în prealabil crucea, care e dată în conformitate cu puterea fiecăruia. Dacă Dumnezeu permite să fim încercați, El ne oferă și răbdarea de a învinge necazul sau boala. O nenorocire ne învață să ne rugăm, iar rugăciunea ne ușurează suferința.

De asemenea, putem afirma că necazul îndeplinește un dublu rol: pedagogic și terapeutic. Ne trezește conștiința adormită în păcate și ne arată modul în care ne putem reapropia de Dumnezeu, pe Care L-am uitat și L-am părăsit în clipele în care eram fericiți; ne vindecă și ne eliberează sufletul din robia patimilor, a păcatelor. Păcatul, care presupune excesul (de mâncare, băutură, desfrâu etc.) ne contaminează în egală măsură sufletul și trupul, fiindcă ne îndepărtează de Dumnezeu și ne conduce la boală. Fiind necăjiți, ne aducem aminte că există un Dumnezeu bun, Care ne așteaptă oricând cu brațele deschise în biserica Sa, Care ne asigură că niciodată nu este prea târziu pentru a efectua o schimbare în bine a ființei noastre. Dacă ajungem să simțim iubirea, bunătatea, iertarea și puterea Domnului, să nu-L mai părăsim niciodată. O viața trăită cu Dumnezeu pe pământ, ne asigură o veșnicie fericită.

Fiecare încercare ne arată calea spre Dumnezeu, ne aduce în intimitatea Lui

Adesea, pe Dumnezeu Îl cunoaștem mai bine printre lacrimi, în rugăciune, în dialog direct cu El, momente în care suntem sinceri și în care speranța este mai aprinsă decât oricând. Slab în aparență, omul devine puternic prin colaborarea sa cu Părintele cerului și al pământului.

Doresc să închei prin cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, care au menirea de a argumenta cele menționate mai sus: “Întreaga viață prezentă este pentru lucrări și lupte, în timp ce cea viitoare este pentru încoronări și răsplătiri. Așadar, dacă vrei să împărățești în lumea viitoare, să nu dorești aici plăcere și cinstire, iar dacă ai avea necaz în lumea aceasta din pricina cuvântului, adică a adevărului, să știi că vei împărăți după aceea; căci această răsplată a fost hotărâtă pentru necazul de aici în schimbul binelui. Iar dacă, totuși, nu vei avea necaz, să nu aștepți coroane acolo, pentru că n-ai purtat aici luptele și ostenelile care sunt hotărâte pentru coroane”.

Preot dr. Cristian Boloș

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *