Întâlnire cu scriitorul german Christian W. Schenk

Publicat la data de10 ianuarie 2017 » 549 Views» De: George Negrea » Locale sm, Stiri Satu Mare
 0 stars
Înregistrare to vote!

Centrul Județean pentru Conservare și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare în colaborare cu Biblioteca Județeană Satu Mare și Cenaclul Cronograf, cu sprijinul Consiliului Județean, a organizat luni, 9 ianuarie 2017, în sala de lectură a Bibliotecii Județene, o întâlnire cu scriitorul german Christian W. Schenk.
Christian W. Schenk (pseudonimul literar al lui dr. Wilhelm Schenk) a crescut în mica localitate minieră Concordia, astăzi “Colonia 1 Mai” – Vulcan de lângă Brașov, unde a fost educat în trei limbi (germană, maghiară și română) tatăl lui fiind german iar mama austro-ungară.
În 1976 Schenk a părăsit România stabilindu-se definitiv în Germania. În 1977 îl cunoaște la Portlligat lângă Cadaqués pe pictorul Salvador Dali, care-i influențează în mod decisiv opera și mai ales metaforica de mai târziu.
Fiind membru al Uniunii Scriitorilor din Germania și România, Union Mondiale des Écrivains Médecins, American Romanian Academy of Arts and Sciences, al Uniunii Scriitorilor și Publiciștilor Medici din România, în Balkanromanisten-Verband (Societatea Balcaniștilor Germani) și în Süd-Ost-Europa-Gesellschaft (Societatea Germană pentru Europa de sud-est), Schenk se străduiește să propage culturile germană și română, cât și legăturile dintre acestea în spațiile culturale Est-Vest. Un mare rol pentru promovarea literaturii române în spațiile de limbă germană l-a avut și înființarea editurii Dionysos.
Pentru meritele sale deosebite în legăturile culturale Est-Vest cât și pentru opera sa, Schenk a fost numit în anul 2000 Cetățean de Onoare al orașului Universitar Cluj-Napoca.

Evenimentul a fost ”decorat” cu un moment muzical inedit oferit de cantautorul George Negrea și Alexander Vicol din Moldova.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *