vineri, aprilie 26, 2024
AcasăsusEvenimente preventive

Evenimente preventive

Pedofilia și abuzurile sexuale asupra minorilor sunt subiecte pe cât de prezente în mass media, pe atât de dificil de abordat de părinți sau de cadrele didactice. Nici polițiștilor nu le este ușor să deschidă o astfel de discuție, mai ales când acest lucru se întâmplă într-un cadru public, la un eveniment la care participă 150 de elevi de gimnaziu. Și totuși, riscul a fost asumat în ideea că toți copiii merită un viitor frumos, fără abuzuri, iar cheia viitorului nu poate fi decât educația de calitate, la timpul potrivit.
Sâmbătă, 18 februarie 2017, în cadrul celei de-a 40-a ediții a Programului Educațional Loga Dance School, deja renumita discotecă pentru elevii de gimnaziu, polițistele din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, inspector principal Hrihorișan Felicia și inspector principal Chiorean Liviana au spus prezent invitației de a susține o temă preventivă, utilă celor prezenți. A fost prezentată o scurtă retrospectivă a ultimei întâlniri pe această temă desfășurată în același cadru în urmă cu 3 ani, în campania Stop Pedofiliei in Satu Mare, fiind expuse și principalele motive care au generat această campanie: celebrul caz al Vivienei Dragoș, urmat de constatarea că nu exista nici un demers preventiv în legătură cu abuzurile sexuale asupra minorilor.
Chiar dacă nu s-a discutat explicit despre sexualitate, elevii au aflat care sunt atingerile permise vs. cele interzise, care sunt secretele bune și care sunt secretele rele, pe care nu ar trebui să le țină la îndemnul nimănui, ce înseamnă autonomie corporală, dar , mai ales, cum să identifice și să se protejeze de situații ,,ciudate”, care îi fac să se simtă inconfortabil și unde să se adreseze dacă sunt victime ale unui abuz de natură sexuală. Materialele video prezentate au fost sugestive pentru tema abordată, copiii fiind convinși să nu accepte forme de apropiere pentru care nu sunt pregătiți, la vârsta lor consimțământul pot să și-l dea pentru atingeri cum sunt îmbrățișările de rutină, dar nu pentru comportamente sexuale, specifice adulților.

La același eveniment a fost prezentă din partea Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, doamna Ștefania Boca. Aceasta le-a vorbit copiilor despre dependențe, în general. Prin exerciții interactive și filmulețe sugestive, elevii au conștientizat că dependenții își sacrifică, într-un final, toate lucrurile care-i făceau fericiți, ajungând să piardă tot, uneori chiar și prietenii și familia.
La finalul întâlnirii toți participanții au avut la dispoziție din partea celor două instituții partenere în Program, Poliție și CPECA, materiale informativ-preventive despre cele două subiecte abordate în cursul serii: abuzurile sexuale, respectiv dependența de diferite substanțe, astfel încât informațiile să poată fi mai bine fixate, dar și transmise mai departe.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente