miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăsusInaugurare ''Muzeul Daciei Romanesti'' si parada ''Drum Bun'' | galerie-foto

Inaugurare ”Muzeul Daciei Romanesti” si parada ”Drum Bun” | galerie-foto

IMG_0091 Începând de astăzi, 21 mai, Satu Mare se poate mândri cu primul Muzeu al Daciei din România. Spațiul expozițional situat pe strada Botizului nr. 43, a fost inaugurat azi, în prezența patronului muzeului, omul de afaceri Beniamin Kira și invitaților acestuia. Investiția se ridică la suma de aproximativ un milion de lei.

Dintre oficialități, la eveniment au participat și fostul ministru al Apărării Naționale, Teodor Meleșcanu, președintele Consiliului Județean Adrian Ștef, dar și deputații Kereskenyi Gabor (UDMR) și Ovidiu Silaghi fost ministru al Transporturilor (ALDE).

În luările de cuvânt aceștia au felicitat inițiativa lui Beniamin Kira mai ales că este primul muzeu de acest gen din țară, și primul spațiu expozițional particular din Satu Mare.

De fapt, muzeul este un vis mai vechi al omului de afaceri sătmărean care cochetează de o vreme cu frumoasele Dacii, mașini ce reînvie un soi de nostalgie în fiecare dintre noi. Potrivit celor declarate de Kira, în prezent sunt expuse nouă Dacii, plus una deasupra intrării în muzeu, dar și două motociclete.

Și pentru ca vremurile de dinainte de 1989 să se facă cât mai mult simțite de către cei care vor trece pragul noului muzeu, Beny Kira a expus și câteva obiecte vechi. Amintim în acest sens un radio vechi, de pe vremea bunicii. Apoi două televizoare alb-negru, o mașină de scris, colecții de ziare de pe vremea comunismului, dar și doi manechini îmbrăcați în uniformă de pionieri, cu nelipsitele cravate agățate în gât.

Așezat într-un colț, uitat parcă acolo lângă măsuța cu mașina de scris, stă o ladă din lemn, umplut cu sticle pentru apă minerală, obiecte vechi de peste un sfert de veac.
Imaginea nu era însă completă fără un tablou mare, agățat pe unul dintre pereții muzeului, reprezentându-l pe fostul președinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu.

Patronul muzeului Beny Kira spune că pe viitor mai vrea să achiziționeze și alte Dacii.

Cei care doresc să viziteze noul muzeu o pot face în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 09.00 și 15.00.

Parada mașinilor de epocă în centrul municipiului Satu Mare

IMG_0164Pasionații mașinilor vechi din cinci țări participă la acest sfârșit de săptămână la Întâlnirea Internațională a cluburilor „Drum Bun”, eveniment ce se desfășoară în județul Satu Mare. După ce au defilat în Centrul Vechi al municipiului reședință de județ, arătându-și frumusețea în fața sătmărenilor, „bătrânele doamne” au poposit în fața Catedralei Romano-Catolice.

Mașini vechi, în special Dacii din cinci țări: Polonia, Republica Moldova, România, Ungaria și Ucraina, au invadat azi, 21 mai, pe la orele amiezii, centrul municipiului Satu Mare.

Sătmărenii care au trecut prin Centrul Vechi au put să admire Daciile 1300 și 1310, dar și modele de Mercedes, Skoda, Warszawa Rolls-Royce, Renault, respectiv Bugatti.

După ce au poposit aproximativ două ore în Centrul Vechi, participanții la paradă au pornit într-o excursie în Țara Oașului.

 IMG_0009 IMG_0010 IMG_0012 IMG_0018 IMG_0031 IMG_0037 IMG_0041 IMG_0042 IMG_0050 IMG_0051 IMG_0052 IMG_0056 IMG_0062 IMG_0063 IMG_0068 IMG_0070 IMG_0078 IMG_0079 IMG_0086 IMG_0104 IMG_0112 IMG_0118 IMG_0120 IMG_0123 IMG_0130 IMG_0171 IMG_0180 IMG_0181 IMG_0213 IMG_0214 IMG_0223

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente