vineri, martie 29, 2024
AcasăsusPost de director scos la concurs de Primăria Carei

Post de director scos la concurs de Primăria Carei

Pe site-ul Guvernului României a apărut un nou anunț legat de scoaterea la concurs a unui post din cadrul Primăriei municipiului Carei. După posturile de consilier la serviciul de CONTABILITATE și cel de inspector la servicul de asistență socială scoase la concurs în data de 12 martie, anunțul publica în data de 13 martie se referă la funcția de Director Executiv în cadrul servicului de Asistență socială. Până la această dată, Serviciul de Asistență Socială a fost condus cu celeritate de Monica Radu, încadrată ca șef serviciu.
Din cerințele solicitate a fi îndeplinite de cei care doresc să se înscrie la concurs, lipsește cea potrivit căreia candidații trebuie să cunoască limba română și limba maghiară, scris și vorbit, cazul concret din septembrie 2011, în baza căruia au fost acceptați pretendenții pentru postul de Director al Direcției de învățământ și sănătate din cadrul primăriei Carei.
La fel ca în cazul anunțării celorlalte POSTURI ce apar pe acest site, stema atașată acestei informări este cea a municipiului Satu Mare deși municipiul Carei este o unitate administrativ teritorială independentă de municipiul reședință de județ.
Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de CONDUCERE vacante de director executiv al Direcției Publice de Asistență Socială a municipiului Carei, Județul Satu Mare.
Candidații trebuie să îndeplinească conditiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările și completările ulterioare.
Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției publice sunt:
studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale într-una din următoarele ramuri: științe juridice, științe administrative, sociologie, științe economice
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 3 ani;
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
15 aprilie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Dosarele de ÎNSCRIERE la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conțină:
copia actului de identitate;
formularul de ÎNSCRIERE, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
copiile diplomelor de studii și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
copia carnetului de MUNCĂ sau adeverință care atestă vechimea în muncă și, după caz, în specialitate;
cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declarație pe proprie răspundere);
adeverință care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
declarația pe propria răspundere/adeverință care atestă că nu a desfășurat activități de poliție politică.
Bibliografia necesară în vederea susținerii concursului poate fi parcursă aici.
Relații suplimentare cu privire la acest concurs se pot obține la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, București, precum și la numărul de telefon 0374/112.726.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente