joi, aprilie 25, 2024
AcasăsusPrimăria pune la punct zona Bercu Roșu

Primăria pune la punct zona Bercu Roșu

Primăria Municipiului Satu Mare a făcut un pas important pentru a sistematiza construcțiile din zona de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare.

Prin proiectul de hotărâre care a primit în 26 octombrie votul favorabil al consilierilor locali, executivul Primăriei a reușit să rezolve o problemă stringentă a locuitorilor din zona de agrement privat, care solicitau de ani de zile măsuri concrete în vederea obținerii adreselor necesare pentru înscrierea acestora în actele de identitate.

Prin adoptarea proiectului de hotârâre s-au introdus în nomenclatorul stradal al municipiului Satu Mare doisprezece drumuri și o stradă nouă. Astfel, se vor putea atribui numere de imobil unice pentru o identificare clară și exactă a construcțiilor din zonă, fie că sunt case de vacanță sau case de locuit.

Mai mult, în vederea completării informațiilor, specialiștii din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare s-au preocupat să întocmească o hartă digitală cu aceste informații și au stabilit limitele drumurilor aparținând domeniului public al municipiului, din această zonă.

“Nu dorim să transformăm zona Bercu în zonă de locuit, dar era normal ca cetățenii care locuiesc în această zonă să aibă în cartea de identitatea adresa corectă la care domiciliează. E adevărat că în ultimii ani au apărut în zonă tot mai multe case de locuit, însă nu trebuie să trecem cu vederea normativele privind disciplina în construcții. Conform Planului Urbanistic General, zona Bercu reprezintă o zonă de agrement privat, însă asta nu înseamnă că aici trebuie să domnească haosul. Prin acest proiect punem capăt problemelor care priveau imobilele și reintroducem ordinea”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Având în vedere că, în această zonă construcțiile au destinația doar de case de vacanță și nu case de locuit, dorim să informăm cetățenii municipiului Satu Mare care doresc să își stabilească domiciliul sau reședința la o adresă situată în zona Bercu Mare sau Bercu Roșu că, acest lucru va fi posibil doar în cazul în care proprietarul imobilului și solicitantul actului de identitate, va prezenta o declarație autentică că nu deține pe raza municipiului Satu Mare un alt imobil cu destinație de locuință. În casele de vacanță din aceste zone proprietarul imobilului va putea primi în spațiu după caz soțul/soția sau membri de familie până la gradul 1 de rudenie.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente