vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareManifestări de rang înalt sâmbătăt de Ziua Armatei

Manifestări de rang înalt sâmbătăt de Ziua Armatei

„Ziua Armatei României” va fi sărbătorită anul acesta printr-o serie de manifestări organizate în toate marile garnizoane din țară, în bazele din teatrele de operațiuni unde sunt dislocați militari români și în țările în care România are acreditați atașați ai apărării sau are reprezentanțe militare.
La Satu Mare, ceremonia de depuneri de coroane de flori va avea loc tot sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 14.00, la „Monumentul Ostașului Român”.
La Carei, în fața Ansamblului Monumental „Glorie Ostașului Român”, ceremonia militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00. În cadrul unei expoziții statice vor fi prezentate elemente de tehnică, echipament și armament din înzestrare, iar o grupă de militari profesioniști va executa un exercițiu de mânuire a armamentului.
Cu aceeași ocazie, joi, 23 octombrie, și vineri, 24 octombrie, peste 1.100 de elevi, studenți și cursanți din unitățile și instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale vor depune jurământul militar.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente