sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareNoul manager a Spitalului Județean este Erica Venemozer

Noul manager a Spitalului Județean este Erica Venemozer

Joi, 9 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Consiliul Județean (CJ), conducerea a anunțat noul manager al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și anume Erica Venemozer.

Erica ocupă în prezent funcția de directorul economic al CJ Satu Mare și președintele Consiliului de Administrație al SJU Satu Mare. Aceasta va prelua interimatul iar în decurs de 3 luni se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de manager.

La conferința de presă au participat președintele CJ Satu Mare, Adrian Ștef, cei doi vicepreședinți, Mircea Govor și Rudolf Riedl, respectiv noul manager al SJU, Erica Venemozer.

Adrian Ștef a declarat că Erica Venemozer este persoana pe care o recomandă CJ pentru această funcție. Are experiență administrativă, pe care a dobândit-o de-a lungul anilor.

Legat de saloanele de la Interne a declarat că: „în ceea ce privește semanalele din presă cu privire la acele saloane, vreau să vă spun că asemenea spații nu mai trebuie să existe și nu mai trebuie să fie pacienți în asemenea saloane. De asemenea, tot ce am reabilitat până acum, am reabilitat și nu am spoit, trebuie igienizate, întreținute”.

Și vicepreședintele, Mircea Govor a felicitat-o pe Erica și i-a urat mult succes în noua funcție.

Deasemena a dorit să îi mulțumească președintelui CJ, Adrian Ștef pentru că zilele trecute a luat poziție și în locul său în cadrul discuților create în ceea ce privește SJU. „Eu am stat un picuț mai departe față de ultimele conferințe de presă și de ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Județean II. Îi mulțumesc domnului președinte că a luat poziție și în locul meu. Mai vreau să vă spun că cei care au ieșit, sub forma în care au ieșit în conferințele de presă nu au făcut bine. Dar de acum înainte știu ce am de făcut. Îmi pare rău că s-a ajuns până aici deoarece noi am pus suflet în reabilitarea secțiilor de la Spitalul Județean. Au mai rămas câteva spații însă se vor face și acelea.

Vicepreședintele Rudolf Riedl a subliniat că cetățenii trebuie să înțeleagă că modernizarea secțiilor nu se poate face de la o zi la alta „acest proces va dura ani de zile”.

Erica Venemozer are studii economice și juridice și master în ambele domenii. Lucrează în administrația publică din 1996 și deține funcția de director economic în cadrul CJ din 2000. Din 2010 este face parte din Consiliul de Administrație a SJU Satu Mare, moment din care este și președintele acestui for. „Pentru mine Spitalul Județean și în general sistemul de sănătate a reprezentat o provocare și o plăcere. Această funcție mă onorează dar mă și obligă. Sunt foarte multe probleme de rezolvat. Mă voi duce personal să vorbesc cu fiecare șef de secție și nu voi aștepta ca medicii să vină la mine și să-și spună problemele. Am intenția de a stabili un responsabil pentru fiecare etaj pentru ca medicii să se ocupe doar de pacienți. O problemă esențială este curățenia. Ceea ce s-a făcut trebuie întreținut că altfel, degeaba au fost modernizate acele spații. Programul meu de lucru nu va fi de la ora 08.00 la 16.00, ci programul meu va fi de 24 de ore. Un alt obiectiv important este urmărirea circuitului pacienților și asta pentru ca bolnavii să nu mai aștepte 10-12 ore până ce vor fi consultați.”

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente