Motto: „Oameni care au comis crime grave rămân somități, se plimbă pe stradă, ocupă funcțiuni înalte, în loc de a-și petrece viața la pușcărie!” Mihai Eminescu
În ultimii ani majoritatea politicienilor au avut probleme cu legea. Senatori, deputați, secretari de stat, miniștri, primari, dar și polițiști, judecători sau oameni de afaceri, care îi protejau pe primii, au trecut cu toții pe la D.N.A. Unii au fost reținuți, alții mai respiră încă aerul libertății pentru o perioadă. Nu mai e un secret pentru nimeni că trăim într-o lume coruptă de la „vlădică până la opincă”!. Mai demult dacă erai săltat și cercetat în arest până la definitivarea dosarului, acum toți sunt cercetați în libertate, sub control judiciar. Sigur, mai puțin criminalii de la „Știrile de la ora 5”! De ce trebuie să fie cercetat de-acasă un politician corupt nu am să înțeleg, oricâtă deschidere aș avea. Locul lui e la pușcărie în orice țară care se respectă. La noi însă, după cele 30 de zile de arest preventiv, politicienii sunt lăsați să se împreuneze cu familiile lor, chipurile sub control judiciar. Adică să treacă pe la sediul poliției la care sunt arondați și să spună ce au mai făcut în ultimele zile. Deși le este strict interzis să ia legătura cu martori sau complici ei o fac foarte ușor prin interpuși de încredere. Astfel se schimbă declarații, se șterg urme și probe, și, adesea, infractorii scapă fără pușcărie. Sau primesc o condamnare cu suspendare. Nu știu cine a fost inițiatorul acestei legi, dar mi se pare o aiureală. E o lege care vine în sprijinul infractorilor. Se urlă peste tot că „nimeni nu e mai presus de lege”. Atunci de ce parlamentarii au imunitate? Și cum vine asta, să fii imun în fața legii? Poate ești imun în fața unei gripe pasagere, în fața unei tuse măgărești, dar în fața unei legi cum să fii? Mai ales că „nimeni nu e mai presus de lege” iar „legea e una și aceeași pentru toți”. Desigur, astea sunt doar lozinci în țara noastră care, iată, devine o țară a legilor personale. După cum se vede aici fiecare are legea lui. Legea (imunitatea) lui Iliescu, legea (imunitatea) lui Băsescu, a lui Ponta, a lui Dragnea, legea (imunitatea) lui X și-a lui Y. Doar norodul se supune sintagmei „nimeni nu e mai presus de lege”! În rest, toți „șobolanii” se dau curați, se dau bolnavi, se fac scriitori și scapă de închisoare. Apoi bravează la televizor și urlă că sunt victime ale răzbunării politice.
Dacă în comunism cei care făceau pușcărie erau priviți cu scepticism, acum borfașii cu gulere albe sunt vedete. Ăia care n-au intrat măcar o lună, la gherlă, sunt ignorați de presă și huliți de colegii lor, politicieni. Sunt considerați naivi. Acum valoarea constă în lunile petrecute la „beciul domnesc”. Borfașii moderni se ghidează după sloganul: „Cine-n gherlă n-a intrat, a trăit ca un căcat, Cine-n gherlă poposește, faimă sie-și făurește”! Am scris deja despre sunetele negândite pe care le scot pe gură cei care ne conduc. E clar că nu au avut timp să se împiedice de cărți. Valoarea lor constă însă, în zilele de pârnaie pe care le-au executat.
Cât de mult ne-am pierdut! Cât de jos am ajuns! Ce popor demn de milă! Urlăm de 26 de ani că vrem schimbare, că vrem progres și legi drepte, că vrem adevăr… Dar cine face ceva în acest sens? Societățile civilizate din Occident au fost „dresate” să fie așa cum sunt acum prin metode punitive, prin pedepse și legi ferme de la care nu s-a abătut nimeni. Și asta acum două-trei sute de ani! De aceea, nordicii, țările scandinave, de exemplu, au rata cea mai scăzută de infracționalitate din lume. Ei nu au nevoie de pușcării pentru că din țâța mă-sii au fost „dresați” să respecte legile, să nu arunce mizerii pe geamul mașinii, să fie serioși la locul de muncă, să-și respecte aproapele și, dacă e coadă undeva, să stea la rând liniștit, să semnaleze orice nedreptate sau ilegalitate, etc. Noi ne fălim că suntem o țară de pușcăriabili urlând că suntem persecutați.
Chiar în aceste zile, 73 de „infractori” l-au salvat pe izmenarul odios, grețos și penibil, ajuns general fără niciun merit soldățesc, plagiator dovedit, ucigaș moral și delicvent perpetuu, care poartă numele de oprea. Un analfabet care nu putea circula prin București decât cu coloane oficiale, pentru că el, mistrețul, e mai presus de lege. El, împărțitorul de izmene căcăcioase cazone care a condus un Guvern de infractori! Un babuin care nu se oprea din tâlhării dacă nu murea un om nevinovat care-l slujea. Un cercopitec care n-a oprit coloana oficială nici după producerea accidentului văzându-și mai departe de traseul lui, de interesul lui. Acest oprea este imaginea clară și limpede a politicianului autohton, este chintesența hoției, a minciunii și-a nemerniciei, a parvenitismului și-a vorbelor negândite. Sau gândite cu anusul! Acest oprea este imaginea țării, este reprezentantul țării, ales și trimis de noi să ne fure, să ne mintă și, da, să ne omoare! oprea și toți ceilalți ca el, mă tem că nu mai pot fi opriți! Iar noi, ăștialalți, care punem ștampila nu mai putem fi deșteptați! Sau putem… dar peste două sute de ani!
Sorin Oros
