Motto: „Eu sunt un om care scrie. Dacă nu scriu ce cred, la ce să mai scriu?” Camil Petrescu
Pornind de la motto-ul de mai sus, azi vă propun să aruncăm o privire asupra „scrofuloșilor” scriitori care eludează moda și se îmbracă toți la fel. În zeghe. În ultimul an a explodat, pur și simplu, fenomenul lansării operelor celor din subterană. Nu, nu din subterana dostoievskiană pentru că de asta nu a auzit niciunul dintre cei care scriu în beci. Ei doar stau, pentru o vreme, în subterană, dar nu au citit, certamente, Însemnări din subterană. Ei doar le scriu… Pe ale lor, evident! Am aflat că până acum sunt 188 de scriitori care, înconjurați de „bube, mucigaiuri și noroi” ajunși „pe culmile disperării” sunt invadați de tot felul de „amintiri din copilărie”, motiv pentru care devin, brusc, prolifici. Deși ei sunt prolicși. Sau pușcăriași? Mă rog, e ceva cu p… de la plagiat?! Tare mă tem că da. Pentru că mintea umană, normală, refuză să creadă că un semianalfabet și, aproape sigur, agramat, ca mai toți ăia care-s băgați „politic” la „mititica”, în ultimii ani, au habar de scris. Ei nu știu să scrie două-trei rânduri, o adresă oficială, o cerere… nu o carte! Dar ce zic eu una!, ei au scris câte cinci, șașe cărți. Unii în doar patru luni! Ce delir i-a lovit, brusc, la bulău! Ce inspirație frizând „genialitatea”!
Ce mari scriitori a băgat statul român prin pușcăriile patriei! Doamne, fraților, în ce lume trăim? Periodic, la noi, în România fascinantă și eternă apare câte-o „bombă”, câte-o chestie pur românească. Apare, mereu, ceva ce ne face unici! E țara în care nimeni nu se poate plictisi niciodată. E țara care, iată, are mai mulți scriitori prin pușcării decât prin Academie! 188 de indivizi au scris cărți! Toate în pușcărie, niciuna în libertate. Încep să mă întreb dacă „beciul domnesc” cum îi spunea, în șagă, Mazăre, penitenciarului nu e un spațiu propice creării de literatură. Sau… maculatură?! Fiecare a scris câte trei, patru sau cinci. Diferite, se-nțelege. Și documentate, cu bibliografii, cu note, cu tot tacâmul. Nimeni nu s-a obosit să le analizeze și să le arunce la coșul de gunoi. Dimpotrivă, „specialiștii” au zis că sunt lucrări științifice, neplagiate și că totul e ok. Specialiștii de căcat, normal… Întocmai scriitorilor de căcat… În număr de 188! Până acum. Mai urmează ca la Uniunea Scriitorilor din România să fie ales președinte Gigi Becali, vicepreședinte George Copos și secretar Marean Vanghelie. Oare cum se simt Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu și Patapievici știind că sunt confrați de condei cu primii? Primii care n-au auzit, în viața lor, de ultimii! Ce oroare! Ce mizerie!
Ăstora care-au scris „opere științifice” prin pușcării ar trebui să li se dea câțiva ani în plus, nu să li se scadă 30 de zile din pedeapsă. Pentru că au furat. Au furat și înșelat. Altfel, pentru ce mai avem Cod Penal dacă infracțiunile cuprinse în el nu sunt pedepsite?
Altă chestie unică e că unii dintre scriitorii din pușcării și-au cumpărat, ei înșiși, tot tirajul tipărit. Oare de ce, domnule scriitor, George Copos? Ca să nu le citească nimeni sau ca să le oferi, mătăluță, ca cadou celor avizi de literatură?
Numărul cărților „scrise” de cei 188 de noi academicieni ajunge pe la 400. Iată, așadar, 400 de cărți (până acum!) pe care nu le va citi nimeni niciodată. Nu știu câți copaci trebuie tăiați pentru o carte, dar știu sigur că, acum, avem mai puțini și datorită acestor literați de celulă. Iar dacă fenomenul a luat o asemenea amploare cred că ar trebui organizate alegeri, în penitenciare, pentru desemnarea președintelui Uniunii Scriitorilor Pușcăriași. Nu ar fi corect ca cei din libertate să fie membrii Uniunii Scriitorilor, să participe la agape, la lansări, la simpozioane, iar cei din subterană doar să scrie. Și unii și ceilalți și-au folosit creierul, imaginația, inspirația (și flatulația!) pentru a lăsa posterității opere literare. Nu e corect să nu profite și ei de o măslină, de o icră neagră, să dea un autograf, să socializeze la simpozioane științifice sau la agape literare. Doar sunt scriitori și ei, au intrat în programul CIP al Bilbliotecii Naționale, sunt în circuitul literar, poate vor intra și-n manualele școlare, au toate drepturile. Mda… toate! Mai puțin acela de a scrie cărți. Sigur aici vorbesc de un drept moral, al conștiinței, dar, oare, putem vorbi de conștiință la acești neoliterați în zeghe? Din păcate, la noi, se poate orice. E țara în care expresia „așa ceva nu se poate” nu există. Pot pune pariu cu voi că, în curând, românul va forța porcul să zboare. Sigur că e de domeniul fantasticului dar nu e la fel de fantastic ca Gigi Becali, M.M.Stoica, Copos & company să scrie cărți? Științifice, alo… Nu cărți cu povești de adormit copiii, ci, taman, de știință. Bleahhh…
Vedeți cât de mult a pierdut România, în anii trecuți, lăsând în libertate atâtea genii? Ăștia nu scriau nici o literă, în libertate, iar acum, la bulău, scriu cinci cărți în cinci luni. E clar, trebuie schimbată legea: toți cei susceptibili de talent literar, în exces, trebuie condamnați la câțiva ani de pușcărie. În libertate nu se poate scrie, asta e cert. Te deranjează totul când ești liber: gândurile, ideile, inspirația… Dar în celulă toate astea se decantează și dau naștere capodoperelor.
Gata, de azi fac o schimbare în viața mea. Dau foc bibliotecii din casă și cutreier librăriile în căutarea operelor concepute în spațiile concentraționare. Nu o să mai citesc nimic scris de oamenii liberi. Și vă îndemn să faceți la fel. Vom avea, cu toții, surprize uriașe izvorâte din puțul gândirii penitenciare. Pentru că nu-i așa?, orice chestie valoroasă se face cu trudă și cu suferință. Acum aștept ultima carte a lui Borcea. Sper să mă învețe cum să fac șapte copii cu patru femei. E o știință asta! Copii făcuți de barză, evident, pentru că din celulă e cam greu să-ți arunci sămânța direct într-un vagin primitor. Sau, la noi, se poate și asta, nu?
Sorin Oros
A fi sau a nu fi… scriitor ştiinţific!
sau
”Lăsaţi să vină la mine toate borţoasele din România!”
Auzind că legiuitorii nu prea sunt impresionaţi de lucrările lor ştiinţifice, scrise în câteva zile la bulău, condamnaţii, foştii, dar şi actualii, o dau cotită, că doar nu ei au afirmat că sunt lucrări ştiinţifice, ci o comisie abilitată, de oameni cu carte şi cu cărţi… adică scriitori cu ştate vechi din Uniunea Scriitorilor din România. Ha! Unii, cum este cazul fericit al lui Becali, care n-a intrat în viaţa lui într-o librărie, doar dacă a intrat cumva când ploua afară, a făcut o afirmaţie de bun simţ, cum că ce a scris el e ceva pentru delectare, adică poţi învăţa sau trage nişte concluzii cum să furi şi să nu cazi de papagal în mâna oamenilor legii, adică să nu ajungi de râsul curcilor ca o hahaleră! Că cine ar avea pretenţia că el ar putea şti cum se scrie o carte, tocmai el, care, în toată tinereţea lui, a stat la curul oii! Dar aveţi voi habar cât m-au costat pe mine cărţile astea? Mai cumpăram trei turme de oi cu trei ciobănei! De asta nu mă mai bag la nimic, nu mai ajut cu nimic, că tot aşa m-a fript Cornel Vagin Tudor cu parlamentul lui european… m-a costat o limuzină Mercedes, în pl m!
Ioan Niculae şi-a dat seama de ridicolul situaţiei şi a cerut, pentru fapta comisă, aceea de a se da scriitor, să fie condamnat pe viaţă, ori chiar să fie împuşcat! Îşi retrage cărţile de pe piaţă, că şi aşa a scris una în 3, în trei zile, nu în 6 luni sau în trei ani!
Marean, Vanghelosu mamii lui, a înjurat în gând pe toţi justiţiarii independenţi care l-au ejaculat şi data asta, taman când se pregătea să ne demonstreze cum ştie el a conjuga verbul a fi… a fi sau a nu fi primarul care este!
Borcea s-a întristat şi el, ba chiar a făcut o criză cardiacă, auzind că lucrarea lui ştiinţifică nu face nici două parale, deşi a plătit cât pentru un Cadilac unui profesore zis dottore. S-a resemnat cu gândul că va sta la răcoare doar dacă nu va pune capul la contribuţie… Care cap? Ei, asta-i bună, capul organului, d-le! Dacă pe timpul lui Ceaşcă existau mame eroine, de ce nu ar fi amu ia şi taţi eroini? Aşa că a dat zvon pe sfoară în ţară că împarte averea urmaşilor… că averea nu este a lui, ci a urmaşilor urmaşilor lui Borcea! Păi decât să i-o confişte justiţia independentă a lui Băsescu, nu mai bine o dă el cu mâna lui? Cu stânga sau cu dreapta, că altfel i-o trage vreunul la găuoază pe degeaba!
Aşa că el a lansat pe toate canalele de cumunicaţie din puşcărie, cum ar fi, celularele de fiţe, aduse fraudulos de gardieni la preţ de contrabandă cu
trei G,( adică Gică, Gigi şi Giovani ), bătutul cu strigături în ţeava de la calorifer, prin staţiile de radio ale tiriştilor următoarea lozincă: ”Lăsaţi să vină la mine toate borţoasele din România!”
Între timp Dan Şova este plimbat de la Ana la Caiafa, fiindcă judecătorii nu se pot hotărî dacă merită să-i dea arest la domiciliu ( dacă se apucă şi ăsta să pro-creeze şi să crească natalitatea cu şovăici! )
Profesorul Mencinicopschi scrie de zor, dar fără pretenţia că e o lucrare ştiinţifică, doar un apel umanitar către cei care vor să mănânce echilibrat şi raţional, adică să stea în banca lor, cuminţei acasă şi să nu pună botul la tot felul de vrăjeli, aşa cum a pus el botul la gargara Văranului şi acum s-a îngrăşat vreo trei kile, că nemernicii de la puşcărie le dă 6000 de calorii, iar prostimea care munceşte dacă apucă 2000 de calorii, şi alea cu zgârciuri, cu euri şi alte bâzdâgănii…
Văranul înghite în sec, mai scapă câte o sudalmă, cam cum ar fi, băga-ţi-aş sârmă în bot de răspopit, că nu te zbaţi pentru liberarea mea… de mă voi libera pre mulţi am să spoiesc!
Iohannis abia aşteaptă să-i strămute procesul la Berlin, că are pilă la Anjelica, iar soaţa lui, promotoare a caselor de modă cu datorii la stat, deja se gândeşte cum va adopta copiii lui Borcea unor familii foarte bogate, dar sterpe, din Norvegia…
Amândoi se gândesc cum să facă al doilea pas… au chemat organele speciale, care au primit sarcina de a le îndruma şi a le conduce pe toate borţoasele din flori către bulău, la Borcea… care repetă întruna:
”Lăsaţi să vină la mine toate borţoasele din România! Lăsaţi să vină la mine toate borţoasele din România!”
https://www.facebook.com/gbulai/posts/10205134461516203