Motto: „Doar un norișor de fum pierdut în văzduh- asta este viața omului” W. Somerset Maugham
Viața e frumoasă. Dar orice e frumos durează puțin. Așadar, viața e scurtă. Dar orice durează puțin provoacă neplăceri. Deci, viața e grea. Dar orice e greu te obligă să gândești. Așadar, viața e o șaradă. Cam între aceste coordonate se derulează viața noastră. Pentru unii e frumoasă, pentru unii e grea, pentru alții e de neînțeles.
Cei care o găsesc frumoasă sunt oamenii care trăiesc în armonie cu ei înșiși și cu ceilalți. Cei care trăiesc în adevăr, în pace, cei care au înțeles să delimiteze lucrurile/faptele bune de cele rele și care înțeleg, pe deplin, noțiunea de libertate.
Cei care o găsesc grea sunt oamenii care bântuie în toate direcțiile, fără un parcurs ferm, care copiază traseele altora, dar fără să aibă consistența acestora. Cei care încearcă să facă ce văd la alții, nu ce simt ei.
Iar cei pentru care viața e de neînțeles sunt proștii. Ăștia sunt mulți. Proști, dar mulți, încă de pe vremea lui Lăpușneanu. Ei nu înțeleg de ce s-au născut și, ca atare, nu știu ce să facă în viață.
Prima categorie e formată din oamenii născuți sub o „stea norocoasă”. Deși nu cred în zodii, se pare că au și-astea o oarecare influență. Apoi intervine educația, „cei șapte ani de-acasă” și școala. Desigur, caracterul este vital în economia construcției unui individ, dar încă nu știu sigur dacă acesta se poate prelucra sau te naști cu el. Oamenii ăștia au înțeles să nu facă lucruri/fapte rele, să consume atât cât au, fără a face matrapazlâcuri, de care, mai târziu, să le fie rușine. Înțeleg să respecte alt individ, să fie corecți mereu și să trăiască în așa fel încât să nu-l inoportuneze pe aproapele lui. Au propria judecată de valori și își folosesc, permanent, mintea în luarea oricăror decizii. Se bucură când văd ghioceii răsărind, când își mângâie câinele, sau când văd marea, chiar dacă dorm în cort, sau într-o cameră în care n-ar intra niciodată unul din categoria a treia. În general, sunt oameni culți, inteligenți și conștienți de traseul lor pământean. Au curaj, nefiind neapărat niște eroi, dar nici nu se dau în lături dacă se ivește ocazia de a arăta asta. Nu se lasă influențați de mase. Chiar dacă sunt singuri împotriva tuturor nu cedează și continuă să trăiască frumos. Au conștientizat că sunt născuți printr-un miracol și că Dumnezeu i-a trimis pe pământ pentru a cunoaște viața. O înțeleg, o acceptă și o pracurg. O trăiesc așa cum vine, cu de toate, și cu bune și cu rele. Și asta, pentru că, pentru ei, viața e frumoasă!
A doua categorie, cea a oamenilor care consideră că viața e grea e alcătuită din… ghinioniști. Ăștia sunt mereu nemulțumiți de tot ce-i înconjoară, și, implicit, de ei înșiși. Au invidii, sunt răi, nu sunt foarte citiți și, adesea, inteligența le joacă feste. Nu au constanță, pornind pe un drum pe care-l abandonează când dau de obstacole. Dar acele obstacole le apar în cale tocmai pentru ca ei să le treacă și să constate cât e de frumoasă viața. Ei însă, cedează, fără luptă, adesea, considerându-se ghinioniști și căutând altceva. Ceva facil. Unii „se bagă” în politică, alții devin infractori. Mă rog, e un pleonasm. Dar, oricum, nu înțeleg că politica este o curvă cu care după ce te combini rămâi dezamăgit. Bașca, te mai și pricopsești cu niscai boli venerice. Care, logic, te pot trimite la „sanatorii”. Alții sunt niște pierde-vară care cred că totul li se cuvine. Se mută dintr-un loc în altul, veșnic nemulțumiți și invidioși pe tot ce-i înconjoară. Ei nu-și trăiesc clipa, ci visează la ce o să fie. Dar, adesea, nu mai apucă să vadă „ce o să fie” pentru că, între timp, viața li s-a scurs. Fără să priceapă mare lucru din această scurgere, din această „mare trecere” blagiană.
Categoria a treia, a neînțeleșilor, este cea mai numeroasă. Și asta nu pentru că Dumnezeu a lăsat să fie așa, ci pentru că ei nu-l lasă pe Dumnezeu să le arate calea. Deși majoritatea sunt habotnici, cu tot ce implică asta (de la pupat moaște, la danii către biserici, făcut cruci la fiecare troiță ivită-n cale, mers în genunchi în fața bisericilor, pupat haina sau poala popii, etc!) ei nu înțeleg că Dumnezeu este în ei și nu într-o bucată de cârpă, de zid sau de femur. Se închină teatral, de multe ori, își exhibă credința, parcă într-o concurență ireală cu ceilalți și apoi se întreabă de ce nu îi ajută Dumnezeu. De ce nu au și ei o viață normală, ușoară, fără griji, dar cu bani? Nu înțeleg de ce alții pot să o ducă bine și ei nu. Caută mereu calea… De obicei, una ușoară, fără prea mari obstacole. Nu înțeleg nimic din tot ce li se întâmplă și se uită chiorâș la cei care se bucură de fiecare clipă. Dau vina pe tot ce-i înconjoară, de la Dumnezeu până la vecini, colegi și prieteni. Nu au inițiative, dar, paradoxal, au păreri categorice. Nu acționează, ci așteaptă totul de la viață. Viață care le oferă totul, însă ei greșesc, mereu, calea.
Concluzionând, viața ne este dată pentru a învăța și a înțelege. Cine pricepe asta, trăiește. Restul, doar există.
Sorin Oros
