vineri, aprilie 19, 2024
AcasăsusPolițiștii sătmăreni în acțiune pentru Sărbători în siguranță

Polițiștii sătmăreni în acțiune pentru Sărbători în siguranță

În perioada   Sfintelor Sărbători de Paște polițiștii sătmăreni vor fi la datorie pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru liniștea și siguranța sătmărenilor  vor acționa zilnic în perioada  Sfintelor Sărbători de Paște, 250 de polițiști, care vor urmări îndeplinirea responsabilităților necesare asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Polițiști de ordine publică, rutieri și din alte structuri vor fi la datorie, în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zonele lăcașurilor de cult sau de desfășurare a manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.

În trafic se va acționa cu aparatură radar pentru supravegherea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor cu urmări tragice.

Poliția Română vă recomandă :

Apropierea sărbătoririi Sfintelor Paște constituie un prilej de bucurii și emoții. Cu această ocazie, cetățenii își programează atât cumpărături, cât și deplasări de la domiciliu, în minivacanțe sau vizite la prieteni ori rude.

Pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniștită și fericită, Poliția Română vă recomandă să aveți în vedere un minim de măsuri de autoprotecție.

La cumpărături:

Manifestați prudență în magazinele aglomerate, supravegheați-vă geanta și nu o plasați în coșul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu ușurință!

Nu luați asupra dvs. sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi!

Când este posibil, folosiți cardul pentru cumpărături!

Păstrați banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil și nu în sacoșa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor!

Când sunteți împins în aglomerație, verificați-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteți victima unei înscenări a unui hoț!

Când achitați diferite bunuri, nu scoateți tot teancul de bani ci numai suma necesară plății contravalorii acestora!

Obiectele tentante (telefoane mobile, lap-top-uri, genți, pungi de cadouri), lăsate la vedere în mașină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoți!

În cazul în care plecați de la domiciliu, indiferent de perioada în care lipsiți, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijați următoarele aspecte:

Rugați un vecin de încredere să țină sub observație casa și să anunțe imediat poliția dacă observă o persoană suspectă care staționează fără motiv în fața ușii sau care încearcă să descuie ușa! Spuneți numai persoanelor de încredere când plecați de acasă pentru mai multe zile!

Închideți și asigurați la plecare toate ușile și geamurile casei, ușa de la balcon, geamul de aerisire de la baie!

Obiectele de valoare mare și volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenția infractorilor, deci nu le lăsați în locuință.

În noaptea de Înviere:

Evitați persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri și terase unde se consumă alcool și sunt adunate persoanele gălăgioase!

Nu lăsați copiii nesupravegheați și nu le permiteți să consume alcool!

Evitați afișarea cu bijuterii ori sume mari de bani și nu faceți referiri la bunurile de valoare pe care le aveți asupra dumneavoastră!

Alegeți drumurile intens circulate, luminate și evitați zonele în construcție, parcurile pustii și străzile lăturalnice!

Deplasați-vă în grup și nu răspundeți la provocările altor persoane; nu acceptați compania persoanelor necunoscute.

Dacă sunteți abordați de diferite persoane, care, vă solicită nejustificat sume de bani ori bunuri, ca plată pentru presupuse servicii (deratizare, colectarea gunoiului menajer), nu dați curs unor astfel de solicitări.

Pentru orice infracțiune la care sunteți victimă sau martor, apelați numărul unic de urgență 112!

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare urează tuturor sătmărenilor Sărbători Fericite, petrecute cu bucurie și tihnă alături de cei dragi !  Pentru liniștea Dumneavoastră vom fi la datorie, pregătiți să acționăm atunci când vreun incident riscă să perturbe ordinea publică. 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente