Sfințirea cea mare a apei – Aghiasma mare – se face, precum ne spune părintele profesor Ene Braniște, numai de două ori pe an: în ajunul Bobotezei (5 ianuarie, amintind de botezul practicat de Sfântul Ioan Botezătorul la Iordan) și în ziua Bobotezei (6 ianuarie, în amintirea botezului Domnului Iisus Hristos în Iordan, prin care s-au sfințit apele). Această rânduială a fost alcătuită de Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 638). Preoții o fac, de obicei, numai în ziua Bobotezei. Rânduiala slujbei este alcătuită din cântări care oglindesc importanța praznicului Botezului Domnului, lecturi biblice, rugăciunea cea mare pentru sfințirea apei, în cadrul căreia preotul afundă mâna dreaptă în apă, făcând semnul Sfintei Cruci cu ea și rostind formulele de sfințire. Se cântă troparul “În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne…”, preotul stropind cu apă sfințită în cele patru puncte cardinale și pe credincioșii prezenți.
Se numește “aghiasmă mare” deoarece această apă are o putere deosebită, fiind sfințită chiar în ziua în care Domnul Hristos a sfințit apele prin botezul Său în Iordan. Efectele aghiasmei mari sunt arătate de însăși rânduiala slujbei: “Și-i dă ei, Doamne, harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, har de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, de puterile cele potrivnice neatinsă, plină de putere îngerească. Ca toți care se vor stropi și vor gusta dintr-însa să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință…”
Astfel, în ziua de Bobotează, preotul face sfințirea cea mare a apei sau sfințirea aghiasmei celei mari, rânduială săvârșită în fiecare an cu mare solemnitate. Prin rugăciuni și cântări speciale, preoții se roagă lui Dumnezeu să trimită harul Prea Sfântului Său Duh pentru a sfinți apa pusă înainte. Toată lumea participă cu mare evlavie la această slujbă, oamenii știind că vor fi martorii unei minuni. Într-adevăr, sfințirea apei constituie un miracol, deoarece aceasta primește unele proprietăți ce nu pot fi explicate pe cale rațională sau științifică. În urma rugăciunilor fierbinți rostite de către preot, apa devine tămăduitoare de boli trupești și sufletești. Tocmai de aceea, credincioșii o iau la casa lor; o folosesc la mâncare, stropesc casa în diferite clipe grele din cursul anului, beau atunci când se simt cuprinși de boli și necazuri, toarnă puțin în fântâni sau pe pământul ce urmează a fi cultivat în anul respectiv. De asemenea, apa sfințită mai este întrebuințată pentru alungarea duhurilor rele din casă și din gospodărie. Apoi, se știe că apa de la Bobotează “nu se strică”, ci se păstrează intactă tot anul. Oricât s-a încercat să se găsească o explicație rațională acestui fenomen, nu s-a reușit, concluzia fiind că nealterarea apei reprezintă o minune dumnezeiască de necontestat, care trebuie acceptată prin credință.
Preotul întrebuințează aghiasma mare la sfințirea troițelor, a crucilor, a icoanelor, a vaselor și veșmintelor bisericești, a clopotului, la stropirea trupurilor celor adormiți întru Domnul (pentru ca sufletele lor să se înfățișeze sfințite la Judecată). Arhiereul folosește aghiasma mare la sfințirea bisericii, a antimisului, a Sfântului și Marelui Mir ș.a. În biserică, aghiasma mare este păstrată într-un vas special, numit aghiasmatar, iar în casele credincioșilor în vase curate, în care se pune un fir de busuioc. Credincioșii gustă din ea pe nemâncate, în zile de post și ajun sau la sărbători mari. Se obișnuiește să se bea aghiasmă mare timp de opt zile consecutive, începând cu Boboteaza. Cei opriți de la Împărtășanie se pot mângâia, luând aghiasmă și apoi anafură. Când ne împărtășim, aghiasma se ia după Împărtășanie, iar când luăm numai anafură, aghiasma se ia înainte de anafură, ne atrage atenția părintele Ene Braniște. În caz de suferință, persoanele bolnave iau aghiasmă sau se stropesc cu ea părțile bolnave ale trupului spre a ajuta la tămăduire. Dacă avem aghiasmă de mai mulți ani și dorim să aducem alta nouă de la biserică, nu trebuie aruncată oriunde, ci în loc neumblat și curat pentru a nu fi pângărită.
Cu prilejul Bobotezei, preotul stropește cu apă sfințită (cu aghiasma mare) casele credincioșilor săi, vizitându-și toți enoriașii și luând cunoștință de bucuriile și necazurile fiecărei familii. Această datină poartă la noi numele de “umblatul cu Crucea”, “umblatul cu Botezul” sau “umblatul cu Iordanul”, deoarece preotul dă tuturor celor din casă să sărute Sfânta Cruce pe care el o ține în mână, în timp ce îi stropește cu aghiasma mare pe cap (cu busuiocul înmuiat în aghiasmă), iar cântărețul intonează troparul Bobotezei: “În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Și Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, mărire Ție”.
Preot dr. Cristian Boloș
Comentariile sunt închise.