Ce înțelegem prin faptele bune?

Publicat la data de8 august 2016 » 701 Views» De: George Negrea » Religie
 0 stars
Înregistrare to vote!

bolos

Dumnezeu ne descoperă voia Sa, ne dă poruncile, dar nu ne obligă să le împlinim, fiindcă El ne-a înzestrat cu libertate de voință. Însă, credința noastră în Dumnezeu se exteriorizează și se împlinește prin fapte bune. Sfântul Apostol Iacov o susține elocvent: “Căci precum trupul fără de suflet mort este, astfel și credința fără de fapte, moartă este” (Iacov II; 26).
Ne întrebăm, așa cum este firesc, care sunt aceste fapte bune? Fapte bune sunt doar cele săvârșite față de semenii noștri în numele lui Iisus Hristos, faptele izvorâte din iubirea de Dumnezeu și de aproapele. Acestea au menirea de a ne transforma în colaboratori ai lui Dumnezeu. Autentica înțelegere a faptelor bune ne-o oferă Domnul Iisus Hristos, Care ne certifică faptul că Împărăția lui Dumnezeu este pregătită celor care s-au ostenit pe pământ în săvârșirea binelui. Însă, “binele (virtutea) nu are hotar”, afirmă Sfântul Grigorie de Nyssa (hotarul binelui este păcatul). Înfățișând tabloul Judecății de Apoi, Mântuitorul spune: “Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine (…) Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei XXV; 34-40, 46). Iată în ce constau faptele cele bune: în venirea imediată, cu iubire, în ajutorul semenilor. Domnul ne îndeamnă la bunătate și iubire. Adevărata credință e cea “lucrătoare prin iubire” (Galateni V; 6) față de semeni, pe aceștia având datoria sfântă și morală de a-i iubi, ajuta, respecta și ierta în permanență. Faptele bune scot cu prisosință în evidență iubirea noastră. Lângă și în fiecare semen de-al nostru stă nevăzut Hristos, Care apreciază atât fapta bună, cât și intenția acesteia.
Primind cuvintele lui Dumnezeu în inimă și transpunându-le în fapte, nu ne vom lăsa copleșiți de diavolul care vine și dorește să ne arunce în deznădejde, nici de încercările grele la care suntem uneori supuși în cursul vieții și care au menirea de a ne fortifica credința în puterea dumnezeiască, nici de grijile, bogăția și plăcerile vieții, care pot constitui obstacole în stabilirea raportului de iubire, frățietate și egalitate între oameni. A face bine înseamnă a ne feri de rău și a împlini voia lui Dumnezeu, Care urmărește doar binele întregii omeniri.
De asemenea, Iisus ne sugerează: “Luați seama ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei VI; 1). Așadar, săvârșirea faptelor bune impune discreție, neașteptând laude din partea celor din jur. Este suficient să fim văzuți și apreciați de Părintele ceresc, Care nu rămâne niciodată dator. Nu e necesar să ne dorim a fi admirați și respectați de semeni pentru acțiunile caritabile pe care le întreprindem, trâmbițând tuturor binele făcut, ci să ne dorim a fi iubiți de către ei prin ceea ce le dăruim în tăcere. Azi, la fel ca oricând, există mulți oameni necăjiți și bolnavi, semeni de-ai noștri care suferă și care au obosit să mai ceară ajutor. Mulți s-au resemnat cu situația grea în care trăiesc, având convingerea că dacă îndură pe pământ, asemenea săracului Lazăr, vor trăi fericiți în viața viitoare. Acești oameni triști cred cu putere în viața de după moarte, pe când cei care trăiesc în bogății și plăceri exagerate de cele mai multe ori o ignoră. Însă, credința în viața veșnică este o coordonată de bază a demnității de creștin. Fericirea veșnică în viața de după moarte o vom dobândi numai făcând fapte bune față de aproapele nostru, fie că e bogat, fie că e sărac. De altfel, viața omului este importantă nu atât prin durata ei, cât mai ales prin faptele care o caracterizează; doar faptele sunt cele care ne însoțesc în viața posterioară morții. Aproapele nu este numai cerșetorul întâlnit la colț de stradă, ci fiecare om care are nevoie de ajutorul nostru, indiferent de religie, naționalitate sau stare socială. Noi, oamenii, formăm societatea, iar aceasta se fundamentează pe egalitate de șanse, evitând excluziunea socială, marginalizarea.
Ca atare, să manifestăm compasiune și răbdare față de semeni și să venim constant în sprijinul celor copleșiți de necazuri, dar statornici în credința lor în Dumnezeu, avându-l ca model pe Sfântul Nicolae. Astfel, vom colabora cu Dumnezeu la fericirea acelora, vom deveni parteneri ai Domnului în procesul mântuirii noastre și a lor. Dacă ei se mântuiesc înseamnă că și noi ne vom mântui prin ei. Fiecare faptă bună, izvorâtă din iubire și sinceritate, va cântări greu la judecata lui Dumnezeu.

Preot dr. Cristian Boloș

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *