Doresc să pornesc în alcătuirea acestui articol de la celebra expresie a Mântuitorului Iisus Hristos: “adevărul vă va face liberi” (Ioan VIII; 32). Referitor la aceasta, eu consider că trebuie făcute două precizări. În primul rând, e necesar să conștientizăm faptul că Hristos este Adevărul și că prin credința în El noi ne putem elibera din robia păcatului și a diavolului. Omul cade în păcat/minciună și persistă în această stare prin voința sa liberă. La fel, tot în baza acestei libertăți omul decide să aleagă binele/adevărul. Însă, dacă păcatul ne înrobește, adevărul ne călăuzește spre redobândirea adevăratei libertăți pierdută prin păcat, adică prin înstrăinarea de Dumnezeu. În al doilea rând, adevărul ne eliberează conștiința de orice vină. Numai atunci când spui adevărul și trăiești în concordanță cu ceea ce afirmi îți poți găsi liniștea sufletească și te poți bucura de aprecierea semenilor.
S-ar putea obiecta că cele scrise mai sus se încadrează într-o privire idealistă a vieții și că nu caracterizează societatea noastră aflată într-o permanentă alergare, al cărei dicton principal este cel machiavelic: scopul scuză mijloacele. Or, adevărul folosește la atingerea unui țel bun, în timp ce minciuna servește în procurarea unor beneficii și a unor plăceri, a căror dobândire pe cale cinstită ar fi practic imposibilă. Tocmai având în vedere aceste considerente, Biserica propune practicarea adevărului, care trebuie să reprezinte o coordonată esențială a vieții oricărui om, indiferent cărei confesiuni ar aparține. Numai aceasta ne poate scoate din ambiguitatea vieții cotidiene, care traversează o perioadă de bulversare, de neliniște, de dezintegrare, chiar de criză spirituală și morală. A trăi potrivit adevărului, presupune a înțelege în profunzime mesajul iubirii, al sincerității, al corectitudinii, transmis nouă de către Domnul Iisus Hristos. Sfântul Apostol Pavel definește Evanghelia drept “cuvântul adevărului” (Efeseni I; 13), în ideea că reprezintă atât învățătura predată de către Hristos (Adevărul prin excelență), cât și calea care ne conduce spre Adevăr (spre Dumnezeu), arătându-ne și modul în care putem ajunge acolo, pentru a exclama împreună cu Fericitul Augustin: “Dumnezeu este mai adânc în mine, decât îmi sunt eu mie însumi!” Prin urmare, adevărul trebuie căutat și poate fi găsit numai în Hristos și într-o viețuire bazată pe corectitudine în raport cu ceilalți oameni.
Astăzi, suntem tentați să mințim, în loc să spunem adevărul. Ne ascundem unii de ceilalți, ne invidiem, ne este mereu frică de concurență, facem tot ce ne stă în putere spre a ne manifesta superioritatea față de semeni, pierzând din vedere faptul că orice tăinuire a adevărului va avea repercursiuni grave asupra noastră tocmai când ne așteptăm mai puțin. Dacă reușim să mințim un om, nu trebuie să ne amăgim crezând că-L putem minți pe Dumnezeu, Care ne cunoaște gândurile, intențiile, cuvintele și faptele. Recurgem cu ușurință și la mărturii mincinoase spre a ne împlini unele dorințe. A depune mărturie mincinoasă nu înseamnă doar a te prezenta ca martor într-un proces la tribunal, ci implică orice calomnie, orice ofensă nejustificată la adresa aproapelui tău. Iubirea adevărului este iubirea lui Hristos și trăirea în conformitate cu voia Sa, fiind dispuși la multe sacrificii, inclusiv la jertfirea propriei persoane pe altarul dragostei de Dumnezeu și de aproapele. Adevărul trebuie acceptat, chiar dacă uneori doare, întrucât el vizează doar îndreptarea noastră. Nu e cazul să ne supărăm pe cei care ne scot din întuneric, nici să se păstreze anumite resentimente la adresa lor, ci să ne gândim la intenția bună pe care ei au urmărit-o. Doar un prieten sincer este capabil să-ți spună adevărul, arătându-ți cu bunăvoință greșelile. Îmi aduc aminte de dialogul purtat cu un credincios. În cadrul acestei conversații, în care mi-a relatat un necaz prin care trecuse, la un moment dat el a spus: “Sunt dator să îi mulțumesc unui prieten de-al meu, care a avut curajul să-mi spună adevărul în față, în timp ce alte persoane încercau să mă menajeze. La început l-am privit cu circumspecție, l-am dezaprobat, dar după o perioadă de timp am realizat că a avut dreptate. Atunci mi-am dat seama că nu adevărul trebuie să doară, ci minciuna în care ne zbatem de multe ori. Datorită acelei mărturisiri, am reușit să-mi salvez fiul de pe marginea prăpastiei”. Am reflectat mult la această afirmație pe care am reprodus-o mai sus și am ajuns la concluzia că merită să fie menționată în acest context.
Ca atare, îi putem ajuta pe cei din jurul nostru doar fiind sinceri față de ei. În concluzie, cel care spune adevărul Îl mărturisește pe Hristos (El este Calea, Adevărul și Viața – Ioan XIV; 6). Dimpotrivă, cel care recurge la minciună, se dovedește a fi o unealtă a diavolului, care este “mincinos și tatăl minciunii” (Ioan VIII; 44). Adevărul ne apropie de Dumnezeu, în timp ce minciuna ne îndepărtează de El, conducându-ne în sfera de influență a diavolului. A mărturisi adevărul în orice împrejurare, reprezintă o dovadă clară a faptului că Hristos locuiește în noi.
Preot Cristian Boloș
