Din fericire, există metode de vindecare a acestui păcat. Într-una dintre lucrările sale, duhovnicul Arsenie Boca, având și studii medicale, ne vorbește despre desfrânare și explică câteva aspecte ale relației dintre neurologie, endocrinologie și duhovnicie, legate de vindecarea acestui păcat. Un instinct sădit ca lege de existență a firii devine patimă prin libera voință a omului. Cum se explică aceasta? “Împlinirea oricărui instinct al firii este însoțită de plăcere. Numai omul, dintre toate viețuitoarele, vrea să despartă funcția biologică în două, vrea să separe rostul instinctului de plăcerea ce-l însoțește, alegându-și plăcerea și refunzându-o rostul”. Căutând intenționat plăcerea, omul reușește această denaturare în dauna sănătății, cu inevitabile urmări asupra urmașilor, cu prețul pierderii libertății pe care când a avut-o a folosit-o rău, cu prețul dereglării instinctelor superioare, specific omenești, pe care nu mai apucă să le cultive.
Instinctele, aceste forțe oarbe ale firii au rost în apărarea vieții amenințată de moarte. Cum însă majoritatea oamenilor au dereglat rolul normal al instinctelor urmărind exclusiv plăcerea ce rezultă din satisfacerea lor și refuzându-le rostul, oamenii au ajuns în robia patimilor, pierzându-și libertatea. Plăcerea căutată numai pentru ea însăși, cheamă repetarea din ce în ce mai deasă a actului de satisfacere a ei, până ce ajunge la distrugerea oricărei cenzuri morale, dereglând organismul și împingându-l până dincolo de posibilitățile sale funcționale, pe unii din supușii ei ducându-i până la doaga nebuniei. Despre mecanismul funcțional al omului, părintele Arsenie Boca spune că omul are aproximativ 13 miliarde de neuroni, care aparțin sistemului nervos și care au nevoie de hrană și mediu. În organismul nostru sunt răsfirate mai multe glande a căror secreție internă sunt hormonii. Aceștia sunt un fel de săruri, un fel de substanțe chimice, care au rostul să stârnească la lucru anumite organe interne, să stimuleze nervii și să învioreze gândirea, să ne facă viața plăcută și cu interes pentru ea; într-un cuvânt, hormonii sunt agenții de stimulare a vieții. În situația în care înfrângerile morale se țin lanț prin deasa lor repetare și prin gravitatea lor, urmează sancțiuni ale conștiinței mai grele decât mustrarea și anume, dezechilibrul minții, care la început poate fi mai ușor și din care se poate reveni, însă care poate fi urmat de formele mai grave: schizofrenia, paranoia, nebunia și, în final, cufundarea în întuneric și în munca veșnică încă din această viață.
Cum decurge o relație de bună învoială între rațiune-conștiință și instinct în forul interior al unui om cu o concepție de viață sănătoasă? De exemplu, instinctul de reproducere. Acesta comandă glanda endocrină corespunzătoare să-și verse în sânge hormonii, care ajunși la nivelul creierului erotizează scoarța cerebrală, determinând apariția pe ecranul minții a gândurilor și imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct. Acum gândurile cer învoirea, dar cenzura rațiunii rezistă și le respinge iar conștiința aduce lepădarea de plăcere. Această cenzură manifestată prin gânduri de rezistență, puternice și luminoase, produce în organism o reacție chimică în care substanțele endocrine din sânge, care erotizau scoarța cerebrală, se neutralizează printr-o apariție de anticorpi. Astfel toate gândurile, imaginile și reprezentările pier și în minte se restabilește un echilibru și o liniște. Liniștea unei furtuni de gânduri sigur scoate un strigăt interior de recunoaștere. Concepția de viață este aceea în care te integrezi în trup și suflet. Aceasta va frâna producerea hormonilor și va echilibra sistemul endocrin. Prin aceasta se modifică pozitiv structura celulelor întregului corp și se armonizează cu această învățătură.
Desfrânarea naște slăbiciune și boală, afirmă Arsenie Boca. Cei desfrânați intră sub influența demonilor și greu pot scăpa de acest păcat ce se sălășluiește în propriul trup și e greu de suportat. Cei ce vor să scape de acest desfrâu trebuie să facă față deznădejduirii pricinuită de gândurile necurate ce nu pleacă degrabă și acestea trebuie răbdate până se topesc, cu multă smerenie, fără consimțire, cu nevoință duhovnicească. Dar fără ajutorul harului nimeni nu izbutește nimic. Pentru că este foarte molipsitoare, ca orice patimă, cei sensibili la ea trebuie să fugă de orice prilej, ocazii sau ispite. Dar trebuie să fugă nu de femei sau bărbați, ci să-și păzească propria privire și minte, căci răul nu stă în ceilalți, chiar dacă vine prin ei, ci în sine. Acest lucru este dovedit de cei ce s-au vindecat de această patimă și nu se pun în pericol de vederile provocatoare, ci rămân netulburați, pe când alții se aprind și fără acea parte de provocări.
Ca terapie împotriva desfrânării se poate recomanda: rugăciunea și postul, răbdarea, înfrânarea simțurilor și a gândurilor, evitarea ocaziilor, a mediului favorabil acesteia, evitarea sexului opus, metode psihoterapeutice. Trăim într-o lume a senzualității debordante, într-o lume în care plăcerea trupească a fost ridicată la rang de religie. O lume în care spiritele emancipate vorbesc despre o adevărată revoluție sau despre o nouă dezordine sexuală. Calea cea mai potrivită pe care o recomandă ascetica ortodoxă, de luptă împotriva păcatului desfrânării, o constituie curățirea inimii, purificarea ei de orice gând și întinăciune trupească.
Din cele spuse cred că este mai mult decât evident că desfrânarea este o patimă urâtă lui Dumnezeu, cumplită pentru oameni, care n-are nimic comun cu dragostea, ci este silnică și tiranică și înșelătoare. Dragostea dintre tineri nu are nimic de-a face cu desfrânarea, dacă este dragoste. Desfrânarea îi macină foarte puternic și, de nu păzesc poruncile lui Dumnezeu, desfrânarea intervine pe nesimțite în ei și le aduce blestemul ei cumplit. Despre acest păcat al desfrâului s-au scris și s-au spus multe. Sunt multe lucrări de specialitate, în care se explică cum această patimă poate fi învinsă, nu doar duhovnicește, ci și științific, medical. Dar fără ca femeia sau bărbatul să nu conștientizeze problema pe care o au, implicațiile asupra copiilor, implicațiile sociale, materiale și chiar profesionale ale acestui viciu, fără a avea voință și credință în Dumnezeu fără ajutor de specialitate din partea unui psihoterapeut, a unui duhovnic sau fără răbdare, comunicare a nevoilor și înțelegerea din partea partenerului de viață, nu vor reuși să iasă din acest labirint al păcatului.
Sunt tineri educați de părinți model cu credință și frică de Dumnezeu, fără lipsuri financiare, dar care datorită unor traume din copilărie sau adolescență ori a lipsei de afectivitate din partea celor din jur, au alunecat în această patimă a desfrâului. Și această patimă se hrănește tot mai mult, dat fiind ego-ul lor și tentațiile în care ei cad ușor pradă. În cazul femeilor, e posibil ca acestea să aibă și ele traume în copilărie, decepții, motiv pentru care acceptă să fie umilite, agresate, devenind dependente emoțional și financiar de acest tip de bărbați. Doar că cei care suferă sunt copiii. Având lângă ei astfel de femei, acești bărbați nu-și vor găsi vindecarea. Și chiar dacă ar fi avut parte de înțelegerea, iubirea, răbdarea unei femei puternice, cu frică de Dumnezeu, atâta timp cât acest desfrânat nu conștientizează complexul pe care-l are și nu vrea să se vindece, orice încercare de a-l ajuta este inutilă.
