Este postul o expresie a dragostei față de Dumnezeu și de aproapele? Ce ne spun Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți?

Publicat la data de20 noiembrie 2017 » 123 Views» De: George Negrea » Religie
 0 stars
Înregistrare to vote!

A început Postul Crăciunului sau al Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Despre post s-a scris și s-a vorbit mult și fiecare persoană tinde, oarecum, să-și făurească o viziune proprie vis-à-vis de această rânduială a Bisericii. Sunt oameni care postesc, aducând ca temei următorul motiv: “Eu postesc pentru că este sănătos!” Este adevărat. Chiar Sfântul Ioan Gură de Aur afirmase: “Postul este mama sănătății”. Însă, tot acest Sfânt Părinte ne întreabă: “Dacă nu vă schimbați viața, de ce mai postiți?”

Înainte de toate postul este o atitudine sufletească, afirmă Pr. Toma Chiricuță, fiindcă mai important decât postul trupesc este postul lăuntric, adică abținerea de la săvârșirea faptelor rele și a păcatelor, care conduc inevitabil la ruperea legăturii dintre om și Dumnezeu, precum și dintre om și semenii săi. Așa să postim și să nu gândim fără rost ca foarte mulți, care mărginesc postul la atât numai că stau nemâncați până seara. Nu ni se cere nouă atât, ci, ca împreună cu oprirea de la mâncăruri, să ne oprim și de la faptele care ne vatămă și să ne dăm multă silință pentru săvârșirea faptelor celor duhovnicești. Cel care postește trebuie să fie smerit, liniștit, blând, disprețuitor al slavei vieții de aici… să se uite numai la Acela Care cercetează inimile și rărunchii; să se roage cu toată sârguința, să se mărturisească lui Dumnezeu și să se ajute după putere prin facerea de milostenii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Comițând în mod constant păcatul, fără dorința sinceră de îndreptare și înfrânare, omul ajunge în cele din urmă într-o stare de izolare totală și, în același timp, de debusolare, pierzând direcția în urcușul său spre divinitate. Cu toate acestea, el nu este iremediabil pierdut; mai există o șansă: întoarcerea reală spre Dumnezeu, schimbarea mentalității și înnoirea vieții, avându-l ca model pe celebrul fiu risipitor și rătăcitor din parabola evanghelică. O armă puternică împotriva păcatului este postul, acesta constituind o coordonată esențială a vieții creștine. Sfântul Vasile cel Mare spune: “Dacă postul ar cârmui viața noastră, atunci viața n-ar mai fi atât de plină de plâns și de tristețe. Postul i-ar fi învățat pe toți să se înfrâneze nu numai de la mâncare, dar să izgonească și iubirea de arginți, lăcomia, precum și orice viciu. Dacă păcatele acestea ar fi fost îndepărtate, n-ar mai fi fost vreo piedică de a avea pace deplină, de a fi lipsiți de tulburare sufletească… Postul este leacul ce ucide păcatul”.

A postit și Mântuitorul Iisus Hristos patruzeci de zile și patruzeci de nopți (Matei IV; 2) în Pustiul Quarantaniei după ce a primit botezul lui Ioan în râul Iordan. A postit adesea de-a lungul activității Sale mesianice, fiind pildă tuturor. Vechimea postului reiese din porunca dată de Dumnezeu protopărinților noștri, Adam și Eva, în Grădina Edenului, de a nu mânca din “pomul cunoștinței binelui și răului” (Facere II; 17). Încălcarea poruncii dumnezeiești a atras izgonirea lor din Eden. Sfântul Vasile cel Mare zice: “Postul e mai vechi ca legea. Are aceeași vârstă ca și omenirea. Legea postului a fost dată în paradis. Adam a primit întâia oară porunca de a posti: <<Nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului>> (Facere II; 17). Cuvântul <<nu mâncați>> este o lege a postului și înfrânării. Dacă Eva ar fi postit și n-ar fi mâncat din pom, n-ar mai fi avut trebuință de postul de acum, că <<n-au trebuință cei sănătoși de doctori, ci cei bolnavi>> (Matei IX; 12). Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăință! Iar pocăința fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te dar înaintea lui Dumnezeu prin post”. Totodată, Sfântul Vasile scrie: “N-am postit, și am fost alungați din rai! Să postim dar, ca să ne întoarcem în rai!”

Arătând diferența clară dintre postul fariseilor, al celor care postesc doar “de ochii lumii” și postul creștin, autentic, care produce o schimbare reală înlăuntrul ființei noastre, fiind întemeiat pe iubire, iertare, rugăciune, smerenie, bunătate și caracterizat prin discreție, Domnul Iisus Hristos afirmă: “Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei VI; 16-18). De asemenea, tot pentru a semnala această distincție și pentru a evidenția faptul că “postul trupului” este o atitudine sufletească, izvorâtă din smerenie, leac pentru mântuirea sufletului, hrană a sufletului și “tăierea voii” celei înclinate spre păcat – pentru că smerește patimile trupului și le supune sufletului – (Sfântul Teodor Studitul), Dumnezeu ne vorbește prin proorocul Isaia astfel: “Nu știți voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă!… Lumina ta va răsări în întuneric și bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit și vei fi ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată” (Isaia cap. 58). Iată ce semnificație profundă are adevăratul post!

Sunt unii oameni care trăiesc cu falsa impresie că postul reprezintă doar o simplă abținere, pentru a anumită perioadă de timp, de la mâncare, băutură, distracții necuviincioase și alte petreceri. Alții îl compară cu o dietă sau cu un regim, urmărind nu purificarea sufletului, ci slăbirea trupului din considerente estetice. Contracarând parcă astfel de opinii, Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă: “Pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri; trebuie să postim post primit și bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat, este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. În ele stă postul cel bun”. El adaugă faptul că postul este un prilej prin care ne exteriorizăm bucuria sufletului, prin care ni se înțelepțește viața, asemănându-ne cu îngerii și făcându-ne să locuim cu drepții, deoarece are un efect purificator: îmblânzește pornirile trupului și facilitează urcușul sufletului spre Dumnezeu.

Pentru ca postul nostru să fie bineplăcut lui Dumnezeu, se cade ca acesta să pornească din proprie inițiativă, ca o consecință a credinței ferme că ne poate fi de un mare folos. Apoi, se impune ca el să fie un rod al dragostei noastre față de Cerescul Tată, pentru Care suntem în stare să renunțăm, un timp, la mâncare, băutură și acțiuni păcătoase, trăind “o viață de concentrare, de rodire duhovnicească și completă contopire cu El” (Pr. Toma Chiricuță) și o floare a dragostei față de aproapele, concretizată în sensibilizarea la suferințele acestuia și în săvârșirea faptelor bune, în special a milosteniei, spre folosul său. Postul lipsit de fapte bune își pierde automat valoarea. “Posturile din afară” nu sunt întotdeauna necesare, dar “postul lăuntric” este necesar în orice vreme, fiindcă acesta înalță sufletul la Dumnezeu. E bine ca mereu să ne înfrânăm prin post de la săvârșirea faptelor rele, care ne duc inevitabil în stăpânirea diavolului și să ne apropiem de Dumnezeu. Vorbind despre “postul neîncetat”, Sfântul Isaac Sirul remarca: “Temelia tuturor bunătăților și eliberarea sufletului din robia vrăjmașului și calea ce duce spre lumină și spre viață, e alcătuită din aceste două lucruri: să te aduni pe tine într-un loc și să postești pururea, adică să te supui pe tine cu înțelepciune și cumințenie înfrânării pântecelui, într-o ședere nemișcată și într-o meditație și cugetare neîncetată la Dumnezeu. De aici urmează supunerea simțurilor. Din ea, trezvia minții. Prin aceasta se îmblânzesc fiarele sălbatice ce se mișcă în trup. Aceasta aduce blândețea gândurilor. Din aceasta se nasc mișcările luminoase ale cugetării. De aici vine străduința spre faptele iubirii… Și ca să spun pe scurt, din acestea se ivește libertatea omului adevărat și bucuria sufletului și învierea cea cu Hristos în Împărăția Cerurilor”.

Ca atare, între post și celelalte virtuți se naște o relație de interdependență. Sora postului este rugăciunea, spun Sfinții Părinți. Cu post și cu rugăciune orice este cu putință înaintea Domnului. Postul, jertfă trupească, și rugăciunea, jertfă sufletească, sunt cele două aripi cu care ne luăm zborul până înaintea tronului dumnezeiesc, aducându-I Domnului laudă și mulțumire și exprimându-ne dorințele noastre de bine. Sfântul Grigorie de Nyssa leagă în mod deosebit postul de milostenie, adică de iubirea față de cei săraci și de facerea de bine, afirmând: “Postul e temelia virtuții. De pe urma înfrânării prin post trupesc nu se trage niciun folos dacă el nu va fi însoțit și de cealaltă îndreptare, a postului sufletesc din care postul trupesc și decurge, de altfel, în chip firesc… Mulțime multă de oameni goi, bolnavi și fără de adăpost a adus vremea de azi. Mulțime de oameni necăjiți stau în fața ușilor fiecăruia. Arată-te plin de bunăvoință față de frații tăi căzuți în nenorocire! Ceea ce oprești stomacului tău dăruiește celui lipsit! Tămăduiește cu înfrânarea ta înțeleaptă două patimi potrivnice una alteia: îmbuibarea ta și foamea fratelui tău!”

Postul nu constituie o acțiune ușoară, așa cum s-ar părea, deoarece vizează, în egală măsură, trupul și sufletul. Este o jertfă adusă lui Dumnezeu și în folosul nostru personal, presupunând anumite sacrificii, dar El nu o lasă nerăsplătită. Prin intermediul postului ne curățim în interior de orice pornire spre păcat, iar trupul ni se păstrează sănătos prin promovarea și practicarea cumpătării în mâncare și băutură. Am putea afirma că postul este o condiție obligatorie a celui care își ia crucea și-L urmează pe Hristos (Marcu VIII ; 34), fiindcă nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu decât jertfindu-se mai întâi pe sine însuși. Prin urmare, “să intrăm în limanul sufletelor noastre, adică în post, ca să putem culege de pe urma lui, cu îmbelșugare, roadele cele bune”, ne sfătuiește Sfântul Ioan Gură de Aur.

Pr. dr Cristian Boloș

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *