Sfânta Euharistie, conform învățăturii noastre de credință, este Taina prin care, sub forma pâinii și a vinului, creștinul se împărtășește cu însuși trupul și sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea elementelor de pâine și vin la jertfa euharistică din cadrul Sfintei Liturghii, când Duhul Sfânt Se pogoară asupra lor la invocarea preotului și la rugăciunile comunității. Este cea mai importantă dintre cele șapte Taine ale Bisericii, fiindcă prin intermediul acesteia creștinul se împărtășește cu însuși izvorul harului, cu Domnul Iisus Hristos întreg, unindu-se cu El, în timp ce prin celelalte Taine primește numai harul dumnezeiesc. Împărtășania este Taina unității Bisericii, prin excelență: “Că o pâine, un trup suntem cei mulți; căci toți ne împărtășim dintr-o pâine” (I Corinteni X; 17). Toți creștinii alcătuiesc un trup: trupul lui Hristos, Biserica, la temelia căruia stau cele mai curate sentimente de iubire: “Să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând cu toții să mărturisim: pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită”. Numai iubirea constituie liantul cel mai solid dintre oameni și dintre ei și Dumnezeu. Numai iubindu-se întreolaltă, oamenii pot să tindă spre divinitate cu inima curată, așteptând “darea cea bună” și “darul cel desăvârșit” de la “Părintele luminilor”.
A mânca trupul Domnului sau pâinea euharistică necesită vrednicie, fapt evidențiat cât se poate de clar de Sfântul Apostol Pavel: “Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat față de trupul și de sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (I Corinteni XI; 27-30). Așadar, cei care îndrăznesc să mânânce pâinea și să bea sângele Domnului fără o pregătire corespunzătoare prealabilă, adică fără mărturisirea completă și sinceră a păcatelor (Spovedanie), însoțită de rugăciune, pocăință autentică, post și acte de milostenie, își atrag osândă și pedeapsă. Cei care se împărtășesc de trupul și sângele Domnului cu vrednicie, benefeciază de unirea cu Însuși Iisus Hristos, potrivit afirmației Sale (“Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el”, Ioan VI; 56).
Fiind o hrană duhovnicească, cuminecarea implică iertarea păcatelor, progresul în viața duhovnicească, constituind totodată și garanția vieții veșnice, după cum reiese din formula rostită de preot: “Se împărtășește robul lui Dumnezeu… cu cinstitul și sfântul trup și sânge al Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin”. Astfel, credinciosul dobândește asigurarea Mântuitorului privind învierea și nemurirea: “Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan VI; 54). Prin Împărtășanie “ne încorporăm deplin Bisericii și devenim concorporali cu Hristos, Care ne hrănește și sălășluiește în noi. În acest sens vorbește Sfântul Apostol Pavel: <<Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtășirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtășirea cu trupul lui Hristos?>> (I Corinteni X; 16)” (Pr. dr. Ioan Mircea). “Gândește-te,creștine, de ce fel de cinste ai fost învrednicit? întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. La ce masă te îndulcești ? Noi ne hrănim, ne cuminecăm și ne facem un singur trup și un singur corp cu Hristos, la care îngerii se uită cu cutremur și la care nu îndrăznesc să se uite fără frică din pricina strălucirii ce izvorăște de aici”. Sufletul creștinului, afirmă Tertullian, plecând de la Sfânta Masă a Domnului este “învrednicit de însuși Dumnezeu”, căci prin Sfânta Împărtășanie el Îl primește pe Hristos în sine, făcându-l în mod deplin membru al Bisericii Sale.
În Euharistie este prezent în mod real, nu simbolic, Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos jertfit și înviat, oferindu-ne și nouă posibilitatea de a muri și învia împreună cu El și a dobândi astfel viața cea veșnică. Pâinea și vinul se prefac într-adevăr în trupul și sângele Domnului, adevăr consfințit și de Sfinții Părinți. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: “Nu un om face ca darurile prezente (pâinea și vinul) să se prefacă în trupul și sângele Domnului, ci Hristos, Care a fost răstignit pentru noi, Căruia preotul Îi ține locul”, iar Sfântul Ioan Damaschin spune: “Pâinea și vinul nu sunt nicidecum închipuirea trupului și sângelui lui Iisus Hristos, ferească Dumnezeu, ci însuși trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea… dar nu ca și cum trupul pe care-l ia creștinul ar pogorî din cer: pâinea și vinul sunt prefăcute în trupul și sângele Domnului”.
Sintetizând cele afirmate până aici, Părintele Dumitru Stăniloae face următoarea remarcă: “Domnul poate fi prezent cu trupul în Euharistie și ni Se poate da spre mâncare în vederea vieții eterne, întrucât trupul Lui e strâns unit cu Dumnezeu-Cuvântul prin Întrupare, adică e coborât din cer, și pnevmatizat prin Înviere și Înălțare, adică urcat la cer prin copleșirea Lui de Duhul dumnezeiesc, ajuns la unirea culminantă cu Dumnezeirea. Fără îndoială, prezența Domnului cu trupul și cu sângele Său în Euharistie și prefacerea pâinii și vinului pentru mâncarea Lui de către noi este o mare Taină. Unirea strânsă a acestui trup cu Cuvântul și pnevmatizarea Lui de către Duhul Lui, poate explica posibilitatea acestei prefaceri, dar nu și modul cum se efectuează…” Nimic mai concludent.
Comentariile sunt închise.