joi, martie 28, 2024
AcasăReligieSe apropie Postul Adormirii Maicii Domnului

Se apropie Postul Adormirii Maicii Domnului

120565_adormirea_maicii_domnului1

Cu voia lui Dumnezeu ne apropiem de binecuvântatul post al praznicului ”Adormirii Maicii Domnului”. Acest post înseamna mai mult decât a limita postul la înfrânarea de la mâncare. Postul este necesar si folositor pentru înfrânarea pacatului. De aceea, trebuie sa aducem postul nostru ca o jertfa lui Dumnezeu, sa întarim rugaciunea, sa biruim patimile, sa ne împacam cu cei cu care ne-au suparat, sa ne abtinem de la rautate, sa-i vizitam pe cei în suferinta, sa slujim lui Dumnezeu cugetând la El, citind si împartasindu-ne.
Acestea sunt armele care lovesc raul si faptele care aduc milostivirea lui Dumnezeu. Biserica noastra strabuna ne-a învatat dintotdeauna aceste adevaruri mântuitoare si ne pune la dispozitie rânduielile sale, care au fost tinute cu sfintenie de înaintasii nostri dreptmaritori.
Îndemnul nostru este sa nu uitam de aceste îndatoriri folositoare pentru suflet si sa ne pregatim duhovniceste prin participarea noastra a tuturor, cler si credinciosi, în fiecare seara în toate bisericile din Eparhia noastra, la Paraclisul Maicii Domnului, sa sporim trairea autentic crestina, iar de marele praznic al ”Adormirii Maicii Domnului” sa ne îndreptam gândurile si pasii spre sfintele noastre manastiri pentru a arata si a dovedi cuvenita preacinstire Maicii Domnului, Maica noastra a tuturor.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente