Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său (Facere I; 26-27) și l-a înzestrat cu sentiment, rațiune și voință liberă, dându-i posibilitatea de a lucra atât pe tărâm material, cât și spiritual. Prin contribuția sa, prin săvârșirea faptelor bune, omul tinde spre asemănarea cu Dumnezeu, adică spre dobândirea mântuirii. Trupul lucrează împreună cu sufletul pentru fericirea eternă a omului. Prin trupul său, omul este legat de ceea ce este material, iar prin sufletul său este conectat la divinitate. În timpul vieții pământești, între trup și suflet există o legătură inseparabilă. Prin moarte, trupul muritor se desparte de sufletul nemuritor: “Și ca pulberea să se întoarcă (trupul) în pământ, cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (Ecclesiatul XII; 7). Omul, prin trupul său este “pulbere și cenușă” (Facere XVIII; 27), întorcându-se, la timpul potrivit, în pământul din care a fost luat: “căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facere III; 19). După moarte, trupul merge în pământ, iar sufletul este supus judecății particulare în baza faptelor săvârșite. După pronunțarea sentinței de către Dreptul Judecător, sufletul ajunge în Rai sau în iad. Însă, la a doua venire a Domnului Iisus Hristos, la Judecata de Apoi (universală), trupul se va reuni cu sufletul pentru ca omul, în integritatea sa, trup și suflet, să fie fericit sau nefericit pentru veșnicie, în funcție de rugăciunile rostite pentru cel adormit și de faptele săvârșite de către acesta în timpul vieții pământești: bune sau rele. Aceste fapte au fost făcute de om, de asemenea, în integritatea sa, trup și suflet. Totul este cât se poate de logic: după faptă și răsplată. De aceea, cât timp trăiește pe pământ, omul trebuie să lupte constant ca între trup și suflet să existe un echilibru permanent, deoarece sufletul se manifestă prin trup. Omul nu trebuie să-și mutileze trupul în care există suflet, în care există viață.
Viața omului reprezintă darul lui Dumnezeu
Creatorul suprem l-a adus pe om din neființă la ființă. Omul a fost creat de Dumnezeu trup și suflet, primind harul divin, ca ajutor pe calea spre mântuire: “Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie” (Facere II; 7). Dumnezeu i-a dăruit omului harul, o energie, o putere, care să-l ajute să acceadă în Împărăția Cerurilor. Dumnezeu îi dă omului harul, dar omul trebuie să ofere credință și fapte bune, adică omul trebuie să colaboreze cu harul, trebuie să lucreze cu Dumnezeu. Omul dă voință și credință, iar Dumnezeu îi dăruiește ajutor și putere.
Viața pământească se continuă – prin moarte – în viața de după moarte. Prin prisma acestei realități putem înțelege în profunzime gravitatea păcatului sinuciderii. Credința în viața de dincolo de moarte reprezintă o coordonată esențială a vieții duhovnicești a creștinului credincios. Omul nu a fost creat de Dumnezeu pentru a trăi doar un anumit număr de ani în viața terestră, ci a fost creat pentru veșnicie, pentru o veșnicie fericită. Însă, pentru ca omul să se bucure de această veșnicie fericită trebuie să urce continuu spre Dumnezeu, folosindu-și spre bine libertatea de voință cu care a fost împodobit de Creator. În niciun caz, omul nu poate intra în viața cerească dacă își curmă în mod brutal, prin proprie voință, în deplină cunoștință de cauză, în deplinătatea facultăților mentale, viața pământească. În niciun caz, omul nu va putea face parte din Biserica triumfătoare a cerului, dacă iese prin sinucidere din Biserica luptătoare de pe pământ. Dumnezeu ne vorbește clar, fără echivoc, despre importanța vieții și a libertății omului: “Iată, Eu astăzi ți-am pus înainte viața și moartea, binele și răul… Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul și pământul: viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să asculți glasul Lui și să te lipești de El; căci în aceasta este viața ta și lungimea zilelor tale…” (Deuteronom XXX; 15, 19-20).
Preot dr. Cristian Boloș
