“Ziua Învierii! Să ne luminăm cu Prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm; să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere, și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morți este cel mai mare praznic al Bisericii lui Dumnezeu, este sărbătoarea sărbătorilor, fiind dovada iubirii Părintelui Ceresc față de întreg neamul omenesc. Ziua Învierii ne îndeamnă la iubire, iertare și înțelegere și ne demonstrează că toți constituim o familie întemeiată pe pacea divină.
După căderea în păcat a protopărinților noștri Adam și Eva, omenirea a intrat – am putea spune – într-un “război” cu Dumnezeu, întrucât s-a pierdut starea de pace anterioară săvârșirii păcatului. Dacă dispare pacea, automat își face apariția războiul. Pare oarecum forțată această exprimare, dar cum am putea numi altfel păcatul decât ca pe un război al creaturii cu Creatorul? Omul a fost făcut bun din fire, dar prin libertatea cu care a fost înzestrat, el a ales răul în locul binelui, pământul în detrimentul cerului, păcatul în defavoarea virtuții. A încălcat porunca lui Dumnezeu, a ascultat îndemnul diavolului și, în final, și-a pierdut starea privilegiată în care se găsea în Grădina Edenului, fiindcă prin păcat se rupe legătura sau comuniunea omului cu Părintele Ceresc. Creatura se răzvrătește împotriva Ziditorului. Pedeapsa păcatului a fost moartea. Creat nemuritor, omul a devenit prin păcat muritor, supus stricăciunii morții. În această stare s-a găsit el până la întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a născut pentru o cauză: “ca noi să fim îndumnezeiți”, spune Sfântul Atanasie cel Mare.
Prin Jertfă și Înviere, Hristos ne-a izbăvit de moarte, de robia păcatului și de osânda iadului, redeschizând ușile Raiului. Iisus i-a redat omului posibilitatea de a se mântui prin propriile sale fapte bune în colaborare cu ajutorul divin și de a accede în Împărăția lui Dumnezeu. El a readus pacea pierdută prin păcat. Mântuitorul este prin excelență Împăratul Păcii, deoarece S-a întrupat și a înviat pentru a întemeia pe pământ o Împărăție a păcii, dăruindu-ne acea liniște interioară de care avem nevoie. Dumnezeu vine doar în sufletele în care domnește pacea. Ca atare, se cuvine să trăim în pace cu noi înșine și apoi în pace cu cei din jurul nostru. De fapt, nu poți avea o stare interioară caracterizată prin liniște, dacă relațiile tale cu semenii sunt dominate de ură. Meditând la aceste cuvinte, înțelegem care este pacea adusă de Fiul lui Dumnezeu în lume: El a venit să împace pe om cu Dumnezeu, înlăturând păcatul. Iisus a luat asupra Sa durerile și suferințele noastre; a fost străpuns și zdrobit pentru păcatele și fărădelegile noastre; “a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat” (Isaia 53; 4-5). Numai cel care crede cu adevărat în Dumnezeu, în Jertfa și Învierea Lui, poate simți acea bucurie sfântă și eternă pe care ne-o transmite Domnul prin pacea Sa.
Pacea este darul lui Dumnezeu, dar reprezintă și o îndatorire a noastră. Noi suntem datori să răspândim pacea în lume, mergând pe urmele Domnului, fiind gata să ne sacrificăm pentru atingerea acestui obiectiv. Prin urmare, să fim mereu pregătiți să iertăm, să ajutăm, să iubim, eliberându-ne de ură, invidie, răutate și egoism, porniri păcătoase care ne înstrăinează de Dumnezeu și ne îndepărtează de semenii noștri. Să facem noi primul pas spre instaurarea unui climat de pace, iubire și armonie în societate și roadele nu vor întârzia să apară. Chiar dacă nu vom reuși la prima încercare, să nu abandonăm eforturile noastre, deoarece nimic nu este posibil fără muncă susținută și jertfire de sine. Nu ne putem împărtăși cu vrednicie cu Trupul și Sângele Domnului dacă nu ne eliberăm în prealabil de orice sentiment de ură față de aproapele nostru.
Prin Jertfă și Înviere, Domnul Hristos ne-a dăruit pacea, ne-a împăcat cu Dumnezeu. Încă în timpul activității Sale mesianice El ni s-a adresat astfel: “Pace vă las vouă” (Ioan XIV; 27) și ne-a asigurat ferm că fericiți sunt făcătorii de pace, întrucât răsplata lor va fi dobândirea calității de fii ai Celui Preaînalt (Matei V; 9). Făcătorul de pace va beneficia de cel mai mare dar posibil: va fi încununat cu harul înfierii, va fi înălțat la “treapta de fiu al lui Dumnezeu. Omul e ridicat peste firea lui, e făcut din muritor, nemuritor; din întinat, neîntinat; din trecător, veșnic și peste tot, din om, dumnezeu. Cel învrednicit să se facă fiu al lui Dumnezeu va avea, fără îndoială, în sine, cinstea Tatălui și e făcut moștenitor al tuturor bunătăților părintești”, zice Sfântul Grigorie de Nyssa. Dacă dorim să trăim realmente bucuria eternă a Învierii, dacă vrem să ne împărtășim cu pacea Învierii, trebuie să-I permitem lui Iisus să pătrundă efectiv în viața noastră. Devenind fii ai păcii, vom ajunge cu siguranță și fii ai Învierii, simțind roadele aduse în lume de către Mântuitorul Iisus Hristos.
Preot dr. Cristian Boloș
