Colivia cu fluturi – Noiembrie

Publicat la data de30 octombrie 2017 » 146 Views» De: George Negrea » Colivia cu Fluturi
 0 stars
Înregistrare to vote!

,, Plouă stupid
Cerul își scutură
Ca dintr-o ciutură
Frigul lichid

(Noiembrie-George Topârceanu)
Pe mulți dintre noi toamna ne face nostalgici, melancolici uneori, mai ales că orașul arată lipsit de culoare, de viață. Pomii își scutură ultimele frunze și peste toate astea frigul și ploaia adaugă o notă dezolantă.
Noiembrie nu este o lună care să își facă mulți prieteni, căci după ea vine frigul iernii și dispare și ultima floare care a avut curajul să supraviețuiască atât de târziu. În afară de ultima zi din luna, 30 noiembrie, când se sărbătorește Sfântul Andrei, nu are nicio altă sărbătoare importantă așa că nu sunt multe motive ca oamenii să-l îndrăgească pe Noiembrie.
Poate nu știați dar majoritatea denumirilor lunilor calendaristice folosite astăzi sunt moștenite de la vechiul calendar roman care avea inițial 10 luni. Denumirile de astăzi ale lunilor anului s-au păstrat aproape neschimbate. Ianuarie-vine de la latinescul ”ianua”, care înseamnă „drum“, cale sau trecere și vine de la numele zeului Ianus Bifrons, care apărea reprezentat cu două fețe unite, ce priveau în direcții diferite, către anul vechi și către anul care începea.”Februa” însemna purificare. Numele lunii Martie provine de la zeul Marte, care era inițial zeu al agriculturii, al renașterii naturii. ”Aprilis” era numele cu care romanii denumeau a patra lună a anului. Numele vine de la verbul ”aperio”, care însemnă a deschide, aprilie fiind considerată luna în care se deschid mugurii plantelor. Mai vine de la latinescu ”maius”, denumirea dată de Romulus senatorilor romani. ”Iunia” era un vechi nume roman. Se spune că denumirea lunii ”iunie” vine de la numele lui Iunius Brutus, unul dintre fondatorii republicii romane. Iulie este luna lui Iulius Cezar, august este luna lui Augustus. În tradiția populară, luna este denumită ”Cuptor”, datorită temperaturilor ridicate din această perioadă. Septembrie era, inițial, a șaptea lună a anului. Ca și în cazul lunii Septembrie, denumirea lui Octombrie vine de la poziția pe care o ocupa această lună în vechiul calendar-poziția a opta. Denumirea populară de Brumărel vine de la faptul că în Octombrie cade prima brumă. Numele lunii Noiembrie vine de la cifra 9 (novem). Noiembrie este ”Brumar” fiind luna în care vremea se strică. Decembrie vine de la cifra 10 (decem).
Lui Noiembrie i-am putea spune și umbrelar, deoarece simt că vom folosi mult umbrelele în anii care vin. Am să închei tot cu o strofă din poezia lui Topârceanu -Noiembrie deoarece uitându-mă pe geam am același sentiment ca și el.
,, Plouă perfid
Și-n doză minimă
Picură-n inimă
neant acid”

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *