Colivia cu Fluturi – Stresul de toate zilele

Publicat la data de17 iulie 2017 » 341 Views» De: George Negrea » Colivia cu Fluturi

,,Nu stresul este cel care ne omoară, ci reacția noastră la acesta.”
(Hans Bruno Selye)

Știm cu toții că stresul face parte din viața noastră de zi cu zi dar cel mai important este modul în care ne raportăm la el. Mai bine zis cum îi facem față. Cum reacționăm vis-a-vis de acest inamic atât de prezent în viețile noastre. Fiecare dintre noi încearcă să găsească modalitatea cea mai bună de a face provocărilor stresului. Exprimarea furiei, agresivitatea verbală sau fizică sunt câteva exemple ale reacției de luptă, în vreme ce izolarea socială, vizionarea excesivă a televizorului, dependența de substanțe sau de jocuri (de noroc, pe internet etc.) reprezintă câteva exemple de reacții de „fugă”. Ulterior, a fost descrisă și o a treia reacție, cea de „înghețare”, caracterizată prin lipsa reacțiilor fizice sau psihice, sentimentul de neajutorare, de neputință, simptome depresive.
Dacă situația nu se rezolvă prin “luptă sau fugi”, individul rămâne în continuare expus la agenții stresori, iar, cu timpul, apar tulburări emoționale, neliniște, solicitări mari fizice și psihice permanente care, în cele din urmă, produc boli (cardiovasculare, endocrine, psihice, cancer etc.).
Începând cu perioada copilăriei, a mersului la grădiniță și apoi la școală, ne confruntăm cu diferite situații stresante cum ar fi integrarea în comunitate, performanțele școlare, etc. Din nefericire sistemul de învățământ de la noi nu este pregătit pentru acest tip de provocare și nu știe să îi facă față sau să se adapteze. Profesorii sunt stresați de numărul tot mai mare de documente pe care trebuie să le pregătească pentru tot ceea ce fac la clasă și în afara ei. Ca să luăm un exemplu, pentru a obține o gradație de merit, profesorul trebuie să își adune o grămadă de hârtii, care umplu un biblioraft. La urma urmei nu prea îi rămâne timp să meargă zâmbitor și bine dispus la clasă. Dar o mare parte din ei nu știu să empatizeze cu elevii, să le fie aproape în situații dificile, să îi încurajeze atunci când este cazul. Probabil nu mai au timp și nervi.
Pentru elevi sistemul de învățământ oricum nu face mare lucru. Bursele pentru elevii merituoși vin cu întârziere și sunt ridicol de mici. Programa nu este adaptată copiilor de azi, sistemul de predare a rămas ca acum 30 de ani, s-au făcut foarte puține schimbări și atunci nu este de mirare că abandonul școlar este în creștere, iar interesul copiilor pentru școală a scăzut dramatic.
Ca adulți, ducem o luptă continuă cu acest dușman declarat al liniștii noastre. Un inamic malefic, persuasiv, care încet, încet ne domină viața.

de Loredana A. Știrbu

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *