joi, martie 28, 2024
AcasăreportajeOmul primordial și omul actual: din Eden în contemporaneitate

Omul primordial și omul actual: din Eden în contemporaneitate

Ființa dumnezeiască este incomunicabilă în afara Sfintei Treimi. Dumnezeu Se manifestă omului prin lucrările Sale, pe care le revarsă cu îmbelșugare, din iubire, întregii omeniri, fără părtinire, deoarece El vrea mântuirea tuturor, fără să aleagă sau să respingă pe cineva, nici înainte de nașterea unei persoane, nici după nașterea acesteia. Dumnezeu oferă tuturor oamenilor posibilitatea și capacitatea de a se mântui; totuși, atingerea acestui deziderat este condiționată de modul în care fiecare persoană își folosește libertatea de voință.

Dumnezeu l-a creat pe om și i-a dat porunca de a deveni dumnezeu, spune Sfântul Vasile cel Mare. Omul devine dumnezeu nu prin natură, ci prin har. Omul este conștient de faptul că Dumnezeu există în realitate, că este prezent în viața sa, dar nu poate pătrunde în adâncul insondabil al ființei divine. Omul se împărtășește de harul lui Dumnezeu, de lucrările Sale, dar nu se poate împărtăși de natura Sa, întrucât în acest fel ar deveni dumnezeu după ființă, ceea ce este exclus. Cu cât crezi că Îl cunoști mai bine pe Dumnezeu, cu atât îți dai seama că de fapt nu Îl cunoști, că a Sa cunoaștere este infinită și că oricât ai înainta tot nu poți ajunge la finalul cunoașterii. Cunoașterea pozitivă, catafatică îi lasă locul cunoașterii negative, apofatice. În loc să spun că Dumnezeu este iubitor, voi spune că El nu este numai iubitor, ci că este iubirea prin excelență. În loc să afirm că Îl cunosc, voi zice că nu voi putea ajunge niciodată la cunoașterea Sa desăvârșită. Dacă eu aș ajunge să Îl cunosc în mod deplin înseamnă că nu e Dumnezeu, ființa supremă.

De-a lungul timpului, cunoașterea de sine a omului rămânea incompletă fără invazia în sfera divinului; omului nu i-a fost suficient să dezlege tainele alcătuirii sale, ci a dorit să pătrundă și în Ființa incognoscibilă și incomprehensibilă a lui Dumnezeu, să o definească prin concepte și astfel să realizeze o punte spre ea. Adevărul e că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în ființa Sa, ci doar prin energiile și lucrările Sale revărsate asupra lumii; așa ne putem face o imagine despre cum lucrează Dumnezeu, înțelegând că El este iubire, bunătate, putere, dreptate. Omul a dezvoltat o teorie a cunoașterii, gnoseologia, bazându-se pe capacitatea sa, ca ființă rațională și liberă, de a cunoaște realitatea și de a ajunge la adevăr. Filosoful francez René Descartes exclama: “Gândesc, deci exist!”, adică, conștientizarea posibilității de a raționa reprezintă o coordonată a personalității și a existenței de sine reale în timp și spațiu, constituind totodată o bază solidă în demersul procesului de cunoaștere. Galileo Galilei afirma că experimentul ar trebui să fie singura piatră de hotar a științei, fiindcă orice cunoaștere e firesc să se bazeze pe o parte practică și, continuă Galilei, orice adevăr este ușor de înțeles o dată ce a fost descoperit; important este să-l descoperi. A-L descoperi pe Dumnezeu, Adevărul absolut, presupune o îndelungată strădanie. De fapt, niciodată nu poți spune că ai ajuns la capătul demersului tău, de a-L cunoaște pe Creator.

Suflând asupra omului, Dumnezeu nu-l transformă pe om în dumnezeu după fire, ci îi dă putința de a deveni dumnezeu prin har. El îi oferă o viață sănătoasă trupească și sufletească, integră, îi dă harul Său (acea energie necreată despre care am vorbit anterior), ca o putere care să-l ajute în urcușul lui spre Sine. Acest har nu este un dar supraadăugat naturii omului, ci este o parte constitutivă a sa.

Sufletul este scânteia dumnezeiască din om, ceea ce îi conferă nemurirea. În tot ceea ce lucrează Dumnezeu există o logică mai presus de puterea noastră de percepere. Dacă a veni la viață înseamnă a te constitui, biologic, ca om din trup și suflet, a ieși din viață prin moarte înseamnă o despărțire a trupului de suflet: trupul întorcându-se în pulbere, iar sufletul întorcându-se la Dumnezeu.

Adam și Eva cad în păcatul strămoșesc

Este dureroasă o suferință neîmpărtășită. Însă, eu consider că doare mai mult o iubire neîmpărtășită de cel pe care îl iubești. Acest lucru L-a „supărat” pe Dumnezeu în starea primordială a omului. El, omul, în care Creatorul Și-a pus iubirea, creându-l – de facto – din iubire, Îi trădează această iubire, rupând legătura cu Sine, prin neascultare. Trădarea este rănirea iubirii, întrucât desființează încrederea reciprocă. Când știi că Cineva te aduce la viață din iubire, că veghează asupra ta în fiecare clipă, că-ți oferă totul, ar trebui să conștientizezi gravitatea rănirii Aceluia. Dumnezeu (parafrazându-l pe Sören Kirkegaard) nu era doar acel Cineva Care-l ocrotea pe om, ci era Persoana Căreia omul trebuia să I se adreseze, cu atât mai mult cu cât starea edenică se caracteriza prin acest dialog neîncetat dintre Ziditor și zidire/om. Să nu ne imaginăm că în momentul în care omul comitea păcatul originar, Dumnezeu ar fi fost absent. Dimpotrivă. El era prezent, în chip nevăzut. Dacă ar fi intervenit în decizia lui Adam și a Evei ar fi însemnat că Se contrazice pe Sine, anulându-le libertatea de voință. Astfel, le permite să acționeze cum doresc ei, dar și consecințele dezastruoase vor fi pe măsura actului întreprins de ei, în baza libertății lor. Omul putea refuza invitația diavolului.

A fi creștin înseamnă a fi după chip, în timp ce asemănarea o poate realiza doar creștinul credincios, care se lasă pătruns de puterea lui Dumnezeu și care actualizează această putere pe măsura progresului său duhovnicesc spre unirea cu Dumnezeu, prin înlocuirea răului cu binele, a păcatului cu virtutea. Fiecare creștin, renăscut la o viață nouă în Hristos prin Taina Botezului, are sentiment, adică este înzestrat cu capacitatea de a dărui iubire, are rațiune, în baza căreia se poate conduce în viață și are voință liberă, potrivit căreia este capabil să se decidă asupra modului în care vrea să trăiască: împlinind voia lui Dumnezeu sau urmând sugestiei diavolului.

Preot dr. Cristian Boloș

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente