miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăsusS-a aflat ucigașul tinerei Dragoș Vivien-Patricia

S-a aflat ucigașul tinerei Dragoș Vivien-Patricia

Azi noapte a fost arestat criminalul care a ucis-o pe tânara fetiță, Vivien Dragos. Criminalul Detețan Ovidiu, în vârstă de 23 de ani este soțul surorii fetiței ucise, el a declarat că a ucis-o pe aceasta ca să ascundă urmele violului. Tot el , alături de o echipă de voluntari, a participat la căutarea ei.

Potrivit unui comunicat de presă, în data de 11.10.2013, în jurul orelor 23,45, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile, pe inculpatul D.O., în vârstă de 23 ani, reținându-se în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzut și pedepsit de art.197 alin.1 și 3 C.pen. și omor calificat, prevăzut și pedepsit de art.174 alin.1 raportat la art.175 alin.1 lit.h din C.pen., constând în aceea că în data de 06.10.2013 a convins minora D.V.P., în vârstă de 10 ani, să-l însoțească până la coliba improvizată, loc în care a întreținut, prin constrângere, raport sexual cu aceasta, după care a strangulat-o, sperând ca în acest mod violul să nu fie descoperit, după care a aruncat cadavrul. În perioada 06.102013- 10.10.2013 a participat zilnic la acțiuni de căutare a minorei, pentru a nu trezi suspiciuni organelor de poliție și aparținătorilor victimei.

Tribunalul Satu Mare a emis în cauză mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile.

Criminalul este chiar concubinul surorii fetiței ucise, cu care are doi copii. Micuța Vivien Dragoș avea grijă de copii acestuia.

12 COMENTARII

  1. La varsta de 10 ani, o fetita nu se poate numi ‘tanara’, ci ‘copil’. Tocmai problema asta o avea si cel pe care il numiti ‘sotul’, ca vedea in biata copila o ‘tanara (femeie)’. Si la fel gandea si maica-sa, care l-a acceptat sub acoperisul ei-o singura camera- pe amatorul de minore (Edina a devenit activa sexual pe la 13-14 ani, nu? si mama nu a obiectat foarte zgomotos). Concubinii minorelor, atunci cend ele ajung sa nasca la spital, sunt cercetati penal pentru intretinerea de relatii sexuale cu un minor, sau cel putin asa scrieti prin ziare. Cum de nu s-a sesizat nimeni in cazul minorei Edina ca este insarcinata a treia oara, cu acelasi partener? Partener care locuieste fara forme legale in SM, este fara ocupatie, astfel incat nici nu este in masura sa isi sustina ‘familia’… Nu ca Ovidiu nu este vinovat, dar mama fetelor a fost iresponsabila…

  2. condoleanta familiei si dumnezeu sa o odihneasca ,ea sigur este in rai , el este un criminal la fel ca si mentalitatea voastra instincte criminale sange rece tortura cutite si multe alte idei deale voastre ….. oare asta ar fi si ideia Celui a Carui Cuvinte sunt Scrise in biblie? daca stati cu ideile astea criminalice in cap insemana ca nu sunteti prea diferiti de criminal , politia isi face treaba sa nu credeti ca politia doarme voi nu stiti ca ei aud si sforaitul vostru cand vor cat despre criminal …simplu catuse puscarie fara vizitatori + munca in folosu comunicatii pentru o viata intreaga , singur cuc o viata intreaga , ” nici nu stiu daca am spus multe ” , nu mai dati exemple criminale si brutale sunt copii care citesc si isi baga in cap ideile lor brutale cand vor da in viata de necazuri , fiecare problema se poate rezolva , cu cap….

  3. mi-ar placea sa fie condamnat la viol si agresiune,fizica si psihica… zilnic,…ACOLO unde se va duce, sa-l f..a in cur detinutii

  4. Sajnos elmebeteg vilagot elunk, s mar Szatmarra is eljutnak a jobbnal jobb filmek, amibol az elkovetok jol kitanulmanyozhatjak, hogyan is csinaljanak mindent. Jok ezek a filmek, de amikor mar sorozat keszul belole apro reszletesseggel, az mar baj.

  5. Odihneasca-se in pace! Cate trebuie sa se mai intample ca autoritatile sa face ceva si cu zona aia, parca e o groapa de gunoi a orasului acolo.

  6. Ce s-ar intampla daca l-am cresta putin pe corp cu un cutit foarte ascutit si sa punem sare, sa-l lasam asa o vreme si apoi sa repetam faza macar vreo 5-6 zile sa vada ce placere este. Nemernicul. Fetita are locul ei in RAI ca acolo ajung ingerii.Ei stau de-a dreapta Domnului.

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente