sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăsusSecția de Interne de la Spitalul Vechi a fost inaugurată

Secția de Interne de la Spitalul Vechi a fost inaugurată

Joi, 16 octombrie după aproape un an de la scandalul de la Secția de Interne  a Spitalului Vechi, aceasta a fost renovată și înaugurată în prezența oficialităților județene și ai cadrelor medicale. Deasemenea secția a fost dotată și cu două compartimente noi, Endocrinologie și Reumatologie.
Dintre oficialități, la eveniment, au participat subprefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, președintele Consiliului Județean (CJ), Adrian Ștef și cei doi vicepreședinți, Mircea Govor, respectiv Rudolf Riedl. La eveniment a participat și managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Satu Mare, Erica Venemozer și directorul medical al instituției, dr. Paula Mare.
Secția de Interne cu cele două compartimente noi se află la etajul III al Spitalului Vechi.
Potrivit celor declarate de șefa secției reabilitate, dr. Luminița Ardelean, au fost efectuate lucrări de igienizare, zugrăvire, s-a schimbat imaginea saloanelor și ai grupurilor sanitare.
În cadrul compartimentului de Reumatologie există zece paturi, iar la Endocrinologie, cinci paturi.
spital vechi  (2)

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente