vineri, martie 29, 2024
AcasăSportNationalSteaua este în pericol

Steaua este în pericol

steaua-chelsea-europa-leagueDoi înalți oficiali ai FRF au confirmat că Steaua ar putea fi exclusă din Liga Campionilor.Viorel Duru, președintele Comisiei de Licențiere, și Adalbert Kassai, secretarul general al FRF, au anunțat că Steaua va fi exclusă din cupele europene în urma unor discuții care a fost înregistrate cu camera ascunsă.


„Steaua este la mâna UEFA și la mâna Ligii. În Europa va fi exclusă, pe plan european e sigur. În România o mai bâjbâim noi. Nu cred că Liga va fi în stare s-o retrogradeze pe Steaua”, a spus Viorel Duru într-o discuție înregistrată cu camera ascunsă și difuzată de postul RTV.

Și secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, a confirmat în aceeași discuție: „Steaua, exclusă pentru un an, pentru 3, pentru 5. El a fost condamnat pentru corupție”.

Cu toate că steliștii speră că forul european va ține cont că Gigi Becali nu ocupa nicio funcție în cadrul clubului când a avut loc incidentul din „Dosarul Valiza”. Regulamentul UEFA precizează, la Articolul 81, la secțiunea alte obligații ale clubului că orice grupare care dorește să participe în cupele europene trebuie: „să se asigure că în managementul cluburilor nu este implicată nicio persoană declarată non grata, nicio persoană care a fost condamnată penal în ultimii cinci ani și nicio persoană care este acționar sau deține orice funcție în cadrul altui club din aceeași categorie competițională”.

Mihai Stoica, managerul general al Stelei, a scris, pe contul său de Facebook, că formația „roș-albastră” nu va fi sancționată de UEFA. „Steaua va juca în preliminariile UEFA Champions League, eu sunt convins și de calificarea în grupe. Nu vă mai obosiți să ne denigrați și nu mai scrieți (spuneți) ceea ce vă imaginați (doriți)”, a precizat managerul „militarilor”.

Gigi Becali a fost găsit vinovat ieri pentru acte de corupție și a fost condamnat la trei ani de închisoare. El a încercat, în 2008, să îi stimuleze financiar pe jucătorii formației Universitatea Cluj în partida decisivă pentru titlu, din ultima etapă, cu concitadina CFR. Planul patronului din Ghencea a fost dejucat, iar valiza cu 1,7 milioane de euro i-a fost confiscată.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente