Odată cu venirea primăverii, apar și alergiile sezoniere. Cele mai frecvente sunt cauzate de polen, deoarece sistemul imunitar reacționează anormal, percepând granulele de polen ca pe un factor agresiv. Alte cauze includ acarienii, microorganisme prezente în praf sau blana animalelor, care se dezvoltă în medii calde și umede, iar reziduurile lor pot ajunge în aer, provocând reacții alergice la contactul cu pielea sau căile respiratorii.
Conform dr. Mihaela Rubinescu, polenul este principala cauză a alergiilor, fie că provine de la copaci, iarbă sau buruieni. Înțepăturile de insecte, precum albinele sau viespile, pot, de asemenea, declanșa alergii severe, inclusiv șoc anafilactic. Alergiile pot afecta atât copiii, cât și adulții.
Primăvara și vara, polenurile responsabile de alergii sunt cele de copaci, iarbă sau buruieni (ex.: ambrozia), care plutesc în aer și intră în contact cu pielea, nasul sau ochii persoanelor sensibile. Alergiile la albine și viespi apar mai frecvent în timpul verii, provocând urticarie, edeme sau, în cazuri grave, reacții letale.
Manifestările alergiilor variază în funcție de organul afectat, cele mai comune fiind rinitele alergice, care pot fi confundate cu răceli, deoarece nu sunt însoțite de febră. Alte reacții pot fi cauzate de aditivi chimici, medicamente sau alimente ce conțin alergeni.
Pentru a limita pătrunderea alergenilor, este recomandat să țineți geamurile închise sau protejate cu plase speciale și să utilizați purificatoare de aer cu filtre pentru polen. Dacă aveți simptome de alergie, spălați-vă nasul cu soluții saline sau apă de mare. De asemenea, aspirarea regulată a casei, de cel puțin două ori pe săptămână, ajută la reducerea alergenilor.