sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăEconomico-socialCseke Attila: „Avem nevoie în continuare de Programul Național de Investiții Anghel...

Cseke Attila: „Avem nevoie în continuare de Programul Național de Investiții Anghel Saligny”

România are nevoie în continuare de Programul „Anghel Saligny”, care a adus rezultate vizibile în infrastructura din localitățile țării noastre, a subliniat, joi, ministrul Cseke Attila.

„Programul Național de Investiții Anghel Saligny a fost conceput ca o soluție la rezolvarea problemelor de infrastructură edilitară de bază în localitățile României. Avem nevoie în continuare de acest program care a adus rezultate vizibile și livrează în continuare dezvoltare localităților din România”, a declarat Cseke Attila.

În anul 2020, aproape 28% din populație nu beneficia de un serviciu public esențial – accesul la apă potabilă de la robinet. În plus, 44% dintre locuitori trăiau în gospodării care nu erau conectate la rețeaua de canalizare, peste 2.000 de localități nu dispuneau de racordare la rețeaua de gaze, iar mai mult de două treimi din drumurile județene și comunale nu erau modernizate.

Pentru a remedia aceste probleme, Guvernul a lansat în 2021 Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Ministrul Dezvoltării a subliniat că, în trei ani, au fost reabilitați 3.840 de kilometri de drumuri comunale și județene, aproape un milion de cetățeni au obținut acces la apă potabilă, 800.000 de oameni locuiesc acum în gospodării racordate la sistemul de canalizare, iar 42 de localități au fost integrate în rețeaua de gaze.

În comparație cu perioada Revoluției, când doar 4.000 de kilometri de drumuri județene și comunale erau modernizate, în prezent această cifră a ajuns la aproape 26.000 de kilometri. De asemenea, numărul localităților conectate la rețeaua de gaze s-a dublat între 1990 și 2023, potrivit ministrului Dezvoltării.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare