Se deschide cea de-a IV-a ediție a „Târgului Mărțișorului Tradițional”. Evenimentul va avea loc vineri, 26 februarie, la ora 10:30, în centrul orașului Negrești-Oaș.
„Proiectul a avut mare succes la primele trei ediții, motiv pentru care mă aștept ca în acest an să aibă și mai mare succes. Am văzut anii trecuți că avem copii talentați și știu că voi avea parte de surprize frumoase și în acest an”, a declarat primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.
Dezvoltarea abilităților de comunicare prin limbaj artistic, identificarea propriilor valori artistice sau stimularea creativității sunt câteva din obiectivele acestui eveniment.
Mărțișoarele au fost create, prin diferite tehnici de lucru, de școlarii și preșcolarii din Negrești-Oaș, aceștia încercând să păstreze specificul artei populare din Țara Oașului.
Fiecare instituție de învățământ va avea un stand în centrul orașului, iar acolo vor fi expuse mărțișoarele realizate de elevi. Banii încasați din vânzarea mărțișoarelor vor fi folosiți de către elevi și preșcolari pentru alte, diferite, activități.
Standurile cele mai creative și frumoase vor fi premiate marți, 1 Martie, de către Primărie și Consiliul Local Negrești-Oaș.