luni, aprilie 21, 2025
AcasăLocaleStiri Satu Mare48 de agenți de poliție au depus jurământul

48 de agenți de poliție au depus jurământul

La data de 19.01.2017, ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a avut loc ceremonialul depunerii jurământului de credință de către cei 48 de agenți de poliție angajați din sursă externă, repartizați IPJ Satu Mare.
Polițiștii au fost încadrați ca urmare a promovării examenului organizat în cursul lunii noiembrie 2016, pentru ocuparea funcțiilor din sursă externă la Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.
Ceremonialul a început cu intonarea imnului de stat al României, după care în prezența conducerii manageriale a poliției sătmărene și a reprezentanților organizațiilor sindicale și profesionale, agenții de poliție au jurat să respecte Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplice în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinească cu răspundere și bună credință îndatoririle ce le revin potrivit funcției și să păstreze secretul profesional.
Evenimentul a continuat cu citirea mesajulul inspectorului general al Poliției Române, de către domnul comisar șef de poliție Haniș Alin, împuternicit șef al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare:
„ Astăzi este o zi importantă pentru dumneavoastră, ziua depunerii Jurământului de Credință, primul pas spre asumarea de responsabilități, în numele societății, pentru a-i apăra valorile materiale și spirituale.
De astăzi, sunteți parte a unei instituții fundamentale a statului român, respectată și apreciată de către cetățeni și, de aceea, toți avem multe așteptări de la dumneavoastră, pornind de la atitudine, comportament și mod de acțiune.
Vă asigur că, în Poliția Română, veți găsi oameni profesioniști alături de care să formați o adevărată echipă, de la care veți avea ce învăța și de la care veți afla în fiecare zi că doar prin integritate, fermitate și promptitudine, veți câștiga respectul comunității.
Nu va fi ușor, nu va fi lipsit de riscuri, însă, dacă v-ați ales cu convingere această profesie, sunt sigur că vă veți ridica la cerințele noilor locuri de muncă, astfel încât, Poliția Română să continue să fie un partener de încredere.
În această zi atât de importantă, vă urez succes în cariera pe care ați ales-o și vă felicit cu ocazia depunerii Jurământului de Credință! „

De asemenea, domnul comisar șef de poliție Haniș Alin, le-a urat în numele său personal, multă putere de muncă și cât mai multe satisfacții în profesia pe care și-au ales-o.
Cei 48 de agenți de poliție și-au început activitatea la data de 16 ianuarie a.c., iar începând cu 06 februarie a.c. vor lua parte la un curs intensiv de pregătire teoretică și practică, cu o durată de 3 luni, la unitățile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
După absolvirea acestui curs, tinerii agenți se vor alătura polițiștilor mai experimentați la structurile unde au fost repartizați, sub îndrumarea cărora vor desfășura activități.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisment -spot_img

Cele mai populare