În cursul serii de ieri, forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit în două situații de urgență pentru: deblocarea ușii unei persoane decedate în apartament și pentru stingerea unui incendiu produs la o garsonieră.
La ora 21.20, a fost solicitată intervenția pompierilor pentru deblocarea ușii unui apartament din municipiul Satu Mare, unde se presupunea că un bărbat în vârstă de 59 de ani ar fi decedat în propria locuință.
La adresa indicată, s-au deplasat cu operativitate un echipaj de pompieri și un echipaj S.M.U.R.D. care, acționând cu accesoriile din dotare, au pătruns prin deblocarea ușii apartamentului situat la ultimul etaj al unui bloc de locuințe cu patru nivele din municipiul Satu Mare.
În una din încăperile locuinței, pompierii l-au găsit pe proprietar, întins pe podea, în stare de inconștiență, echipajul medical constatând, însă, că pacientul era decedat.
Persoana decedată a fost predată organelor de la poliție.
Cea de-a doua solicitare, la ora 21.20, anunța despre producerea unui incendiu la o garsonieră situată la etajul al II-lea al unui bloc de locuințe din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu: două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat SMURD.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, se degaja o mare cantitate de fum din locuință și ardeau materialele combustibile, respectiv deșeuri menajere împrăștiate pe podeaua garsonierei.
Menționăm faptul că înainte de sosirea pompierilor, plutonierul major Olimpiu Moș în timpul liber fiind, și-a pus viața în pericol salvând proprietara imobilului aflat în flăcări. Aceasta era în stare de conștiență, însă era întinsă pe podea, iar focul din jurul ei a ajuns să-i aprindă fularul de la gât.
Salvatorul Olimpiu a mărturisit că n-a stat pe gânduri privind intervenția sa voluntară la incendiu, chiar dacă nu a avut echipamente specifice, cu propria-i haină udată în prealabil într-un apartament vecin, a extras femeia și a coborât-o pe brațe la parterul blocului, unde și-a așteptat colegii.
Intervenția sa distinctă și personală a făcut posibilă salvarea de la moarte a femeii de 65 de ani. Imediat ce au sosit, paramedicii au preluat victima de la Olimpiu Moș. După evaluarea stării ei de sănătate, s-a constatat că nu prezenta arsuri la nivelul corpului, însă acuza amețeli și dureri toracice, posibil în urma inhalării de monoxid de carbon. Ulterior, victima au fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Satu Mare.
Pompierii au lichidat rapid incendiul, împiedicând astfel propagarea acestuia la apartamentele învecinate. Ceilalți locatari din bloc (aproximativ 20 persoane) s-au autoevacuat.
În urma incendiului au ars: aproximativ doi metri cubi de deșeuri menajere aflate în încăperea afectată de incendiu și s-au degradat parțial tocul ușii, zugraveala si tencuiala din garsonieră.
Cauza probabilă a producerii incendiului a fost focul deschis în spații închise.