Un accident rutier a avut loc în jurul orei 03:00, în această dimineață, în localitatea Păulian din județul Satu Mare, relatează obiectiv-sm.ro.
Sursa citată scrie că o șoferiță care venea din direcția Carei spre Satu Mare ar fi adormit la volan, ar fi pierdut controlul masinii ieșind astfel în afara părții carosabilie. Sătmăreanca ar fi fost extrem de obosită, ea întorcându-se din Iași, acolo unde a participat la o competiție, fiind sportivă legitimată la un club din Oradea.
Tânăra a scăpat cu viață cu toate că autoturismul pe care îl conducea a rupt un parapet, s-a lovit apoi și de al doilea parapet, s-a dat peste cap în aer, a atins un stâlp de curent și a aterizat la câțiva zeci de metri distanță. Din fericire tânăra a scăpat cu viață, fiind accidentată doar la umăr, mai scrie sursa menționată.
Sursa: obiectiv-sm.ro


