sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăEconomico-socialCarduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Carduri educaţionale pentru preşcolarii şi elevii din medii defavorizate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat aproape 84.000 de carduri educaționale cu suma de 500 de lei, oferind sprijin preșcolarilor și elevilor din medii defavorizate. În plus, au fost emise 3.000 de carduri noi, care urmează să fie distribuite beneficiarilor. Aceste carduri pot fi utilizate pentru achiziționarea de rechizite, papetărie, ghiozdane și îmbrăcăminte, contribuind astfel la prevenirea abandonului școlar.

În acest an școlar, aproximativ 670.000 de preșcolari și elevi sunt eligibili pentru acest sprijin, cu peste 100.000 mai mulți decât în anul precedent. Până acum, au fost deja încărcate peste 500.000 de carduri, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene subliniază că depune eforturi pentru ca fiecare beneficiar să primească ajutorul financiar în timp util.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare