Fabrica de la Satu Mare a grupului italian De’Longhi, în care se vor produce maşini automate de cafea, o investiţie de 40 de mil. euro, este în proces de dezvoltare, iar anul acesta şi-ar putea dubla numărul de angajaţi.
„Fabrica de la Satu Mare este în proces de dezvoltare, luna aceasta încep să se instaleze utilajele. Sperăm să avem o amprentă industrială robustă şi de calitate. Avem 300 de angajaţi, sper să îi dublăm anul acesta“, a spus Carmen Petcu, director general al De’Longhi Group, în cadrul conferinţei ZF Top 1.000 cele mai mari companii: o mie de motive de încredere în România.
Fabrica de la Satu Mare se întinde pe o suprafaţă de 52.000 mp şi producţia va fi dedicată integral maşinilor automate de cafea. Grupul italian De’Longhi, unul dintre cei mai mari jucători din producţia de electrocasnice mici la nivel internaţional, a inaugurat anul trecut fabrica din Satu Mare, a treia unitate de producţie pe plan local. Compania mai are fabrici în Cluj, la Jucu, şi în Bihor.
sursa zf.ro