vineri, aprilie 18, 2025
AcasăEconomico-socialDepăşirea pe linia continuă ar putea fi permisă în anumite condiţii

Depăşirea pe linia continuă ar putea fi permisă în anumite condiţii

Un proiect de lege aprobat de comisia de transporturi din Camera Deputaților propune permiterea depășirii pe linia continuă simplă sau dublă, în anumite condiții. Actul legislativ urmează să fie supus dezbaterii și votului final în plen.

Dacă va fi adoptată, legea va elimina sancțiunile pentru șoferii care încalcă linia continuă ce separă sensurile de mers, în situații specifice. Deputatul social-democrat Mihai Weber, unul dintre inițiatori, explică faptul că această modificare ar rezolva probleme frecvent întâlnite în trafic.

„Mulți conducători auto se confruntă cu situații în care trebuie să depășească un autovehicul defect, un obstacol pe carosabil, cum ar fi un copac sau o creangă căzută. În astfel de cazuri, manevra este necesară, chiar dacă presupune trecerea peste linia continuă”, a declarat Mihai Weber.

Proiectul stabilește că depășirea va fi permisă numai dacă vizibilitatea este asigurată pe o distanță de cel puțin 20 de metri și dacă drumul are o lățime de minimum 7 metri.

În prezent, Codul Rutier sancționează depășirile neregulamentare cu până la 8 puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile. Totuși, există deja o excepție care permite depășirea anumitor vehicule, precum cele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele, bicicletele și trotinetele electrice, dar numai în condiții de vizibilitate bună și pe drumuri cu o lățime de minimum 7 metri.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare