marți, aprilie 22, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareExpoziție de ovine în Oaș

Expoziție de ovine în Oaș

Sâmbătă, 28 octombrie, începând cu ora 11.00, pe strada Rozelor (Dâmbu’ lui Hașca), la locul numit Abrănești, va avea loc prima ediție a evenimentului „Coborâtu’ oilor de la munte în Țara Oașului – expoziție de ovine”.

Acest eveniment a fost inițiat de crescătorul de ovine Berinde Ștefan, cunoscut în zonă sub numele de Ștefanu Bodii, și este organizat de acesta în colaborare cu Primăria și Consiliul local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură și Asociația crescătorilor de ovine și caprine Ovim-Nord din județul Satu Mare.

Toamna, în preajma Sâmedrului, când vremea se răcește, păcurarii coboară oile de la munte înspre sat, pregătindu-se de iernat. Astfel, acest moment al coborârii oilor reprezintă un prilej de bucurie, de reîntâlnire cu familia și comunitatea.

Cu acest prilej, va avea lic prima ediție a acestui eveniment, care se va desfășura după următorul program:

La Abrănești, începând cu ora 11.00:

-înscrierea participanților;
-deschiderea oficială;
-expoziție gastronomică cu produse locale și tradiționale;
-expoziție meșteșugărească;
-momente folclorice cu Maria Tripon, ceterașii, Ansamblurile folclorice Oașul și Sânzienele, Formația D’WIS;
-jurizare;
-premiere;
-masă tradițională.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare